G4Media.ro

Parlamentul European a dat undă verde pentru acordarea de puteri suplimentare către…

Sursa foto: Facebook / Europol

Parlamentul European a dat undă verde pentru acordarea de puteri suplimentare către Europol, dar sub supravegherea Supervizorului european pentru protecţia datelor

Parlamentul European a dat miercuri undă verde pentru acordarea de noi puteri pentru organizaţia de poliţie european Europol, agenţie a Uniunii Europene care sprijină investigaţiile poliţiei care sunt realizate de statele membre, indică un comunicat al PE.

Reuniţi la Strasbourg, eurodeputaţii au adoptat, cu 480 voturi pentru, 143 voturi împotrivă şi 20 de abţineri, o rezoluţie prin care susţin acordul convenit în februarie de către negociatorii Parlamentului şi Consiliului cu privire la consolidarea mandatului Europol.

Conform noilor reguli, Europol va putea să urmărească proiecte de cercetare şi inovare şi să proceseze un volum mare de seturi de date.

Pentru a echilibra noile puteri ale Europol cu o supervizare adecvată, eurodeputaţii au convenit că agenţia va crea un post de ofiţer pentru drepturi fundamentale. În plus, Supervizorul european pentru protecţia datelor (EDPS) va supraveghea operaţiunile de procesare a datelor personale şi va lucra împreună cu ofiţerul pentru protecţia datelor al Europol.

Cetăţenii vor putea consulta datele personale având legătură cu ei, prin contactarea autorităţilor din statele membre sau prin contactarea directă a Europol.

”Acest regulament şi noul mandat al Europol marchează un pas înainte substanţial în capabilităţile agenţiei, în capacitatea sa de a sprijini statele membre, în cadrul său de guvernare şi, nu în ultimul rând, în sistemul de măsuri de salvgardare consolidat pe care l-am pus în practică”, a declarat raportorul PE în acest dosar, Javier Zarzalejos (grupul Partidului Popular European).

Textul juridic urmează să fie adoptat oficial de Consiliu, înainte de a fi publicat în jurnalul oficial al Uniunii Europene şi a intra astfel în vigoare.

Sursa foto: Facebook / Europol

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Aceasta rezolutie este un pas important pentru progresul tehnologic al uniunii.Teama de furt a ideilor se micsoreaza si incurajeaza,astfel,oamenii sa fie mai creativi si sa iasa cu ideile la produs plusvaloare.Pentru a nu ramane in urma,institutiile europene ar trebui sa grabeasca acest proces de integrare,fiindca europenii au fost cei mai creativi pe acest Pamant.Din cauza nesigurantei sta „la sertar” un adevarat tezaur de idei.Trebuie sa existe un OSIM al Uniunii Europene,pentru a atenua diferentele de nivel tehnologic si de mentalitate dintre tarile membre.Este trist cand vedem ca Germania,de exemplu,cumpara scuturi antiracheta,ultraperformante,din Israel,s.a.m.d..