G4Media.ro

Parlamentul European a votat o rezoluție privind reevaluarea Uniunii: COVID-19 a adus…

sursa foto: Facebook/ Parlamentul European

Parlamentul European a votat o rezoluție privind reevaluarea Uniunii: COVID-19 a adus la suprafață deficiențele instituționale ale UE/ Consiliul trebuie să adopte o poziție rezonabilă în viitorul imediat și să se angajeze la reforme 

Într-o rezoluție adoptată, joi, cu 528 voturi pentru, 124 împotrivă și 45 abțineri, Parlamentul European declară că „la zece ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 70 de ani de la Declarația Schuman și în contextul pandemiei de COVID-19, a sosit momentul pentru o reevaluare a Uniunii”.

Deputații adaugă că „numărul crizelor semnificative pe care le-a traversat Uniunea demonstrează că este nevoie de reformă instituțională și politică în mai multe domenii de guvernanță”, se arată într-un comunicat al Parlamentului European.

Europarlamenarii reiterează convingerile din rezoluția din ianuarie 2020, subliniind că vocile cetățenilor trebuie să fie în centrul discuțiilor ample ce vor avea loc privind abordarea provocărilor interne și externe, neprevăzute în momentul încheierii Tratatului de la Lisabona.

Deși conferința a fost amânată din cauza pandemiei COVID-19, deputații solicită celorlalte două instituții „să se angajeze în negocieri pentru a ajunge înainte de vacanța de vară la un acord comun”. Parlamentul salută „disponibilitatea Consiliului de a avansa rapid”, însă regretă faptul că „acesta nu a adoptat încă o poziție cu privire la Conferință”.

Înregistrarea dezbaterii ce a avut loc miercuri in plen, cu reprezentanta Președinției croate, Nikolina Brnjac si vicepreședinta Comisiei Europene pentru democrație și demografie, Dubravka Šuica, este disponibilă aici.

Context

Conferința privind viitorul Europei va fi organizată de către Parlament, Consiliu și Comisie, și trebuia să înceapă în mai 2020 și să se desfășoare pe o perioadă de doi ani. Parlamentul dorește ca cetățenii din toate mediile sociale, reprezentanții societății civile și părțile interesate la nivel european, național, regional și local trebuie să fie implicați în stabilirea priorităților UE, în conformitate cu preocupările cetățenilor, într-o abordare ascendentă, transparentă, inclusivă, participativă și bine echilibrată.

Deputații insistă asupra unui proces deschis participării cetățenilor care va stabili domeniul de aplicare al Conferinței și solicită luarea în considerare în mod semnificativ a concluziilor Conferinței, precum și un angajament expres al celor trei instituții principale ale UE de lansare a unor reforme substanțiale ale UE în concordanță cu preocupările cetățenilor, ce pot include o revizuire a tratatelor UE.

(Sursa: Parlamentul European)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. minune! UE a înţeles că e nevoie de reformă!

    mai rămâne ca Putin să-şi ceară iertare pentru toţi jurnaliştii omorâţi de oamenii lui în ultimii 20 de ani

  2. Frica pazeste bostana.
    Alta solutie nu exista cand trebuie sa pazesti o turma de iepuri
    Prima ar fi o constititie