Parlamentul European avertizează privind o degradare a statului de drept în Turcia
Parlamentul European (PE) avertizează marţi asupra unei degradări a drepturilor omului în Turcia, cere Ankarei să facă eforturi reale în acest sens şi subliniază că altfel nu este posibilă o perspectivă a unei reluări a negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.
Eurodeputaţii au adoptat – cu 448 de voturi la 67 şi 107 abţineri – un raport fără caracter constrângător în care deplâng ”un recul al libertăţilor fundamentale, democraţiei şi statului de drept” în Turcia şi insistă asupra unei ”lipse a voinţei politice de a realiza reforme necesare” în domeniu.
Parlamentul şi instituţiile europene ”nu trebuie să rămână tăcute în faţa actualei spirale autoritariste în care se afundă ţara”, a cerut într-o dezbatere, luni seara, eurodeputatul socialist spaniol Nacho Sanchez Amor, autorul raportului.
Parlamentul European consideră ”esenţială” o cooperare UE-Turcia şi recunoaşte o îmbunătăţire recentă a relaţiilor cu Ankara – un mediator important în Războiul rus din Ucraina -, însă insistă asupra problemelor frecvente cu statele membre UE limitrofe Cipru şi Grecia.
Legislatvul european deplânge, de asemenea, obiecţiile Turciei faţă de aderarea la NATO a Suediei şi Finlandei şi îndeamnă ca cererile de aderare ale Stockholmului şi Helsinki să fie examinate ”cu bună credinţă”.
Ankara blochează intrarea Suediei şi Finlandei în Alianţa Nord-Atlantică, acuzând cele două ţări scandinave de faptul că găszduiesc ”terorişti” din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi aliaţi ai acestora.
Parlamentul European a adoptat, la începutul lui mai, un text cu caracter necosntrângător în care estima că Turcia şi-a închis uşa UE prin faptul că l-a condamnat la închisoare pe viaţă pe mecena turc Osman Kavala.
Negocieri în vederea unei eventuale aderări a Turciei la UE – lansate în 2005 – s-au împotmolit în ultimii ani, din cauza unor tensiuni puternice între Ankara şi Bruxelles pe multiple fronturi.
Ele s-au înrăutăţit după lovitura de stat militară eşuată din iulie 2016 şi reprimarea care i-a urmat şi se află, din 2018, într-un punct mort.
”Eu nu cred că procesul de aderare poate supravieţui alţi cinci ani, în pofida faptului că este cea mai bună pârghie de care dispunem pentru a apăra societatea civilă”, îşi exprimă regretul Sanchez Amor.
Sursa foto: site Parlamentul European
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii