Parlamentul European cere noi reguli pentru a combate dependenţa digitală
Parlamentul European solicită dezvoltarea unor produse digitale etice, care să nu se bazeze pe „intenţii ascunse şi design care creează dependenţă”, se arată într-un comunicat al legislativului comunitar preluat de Agerpres.
Într-un raport adoptat marţi cu 545 de voturi ”pentru”, 12 ”împotrivă” şi 61 de abţineri, eurodeputaţii „avertizează asupra naturii care creează dependenţă a jocurilor online, a reţelelor sociale, a serviciilor de streaming şi a pieţelor online, care exploatează vulnerabilităţile utilizatorilor pentru a le capta atenţia şi a le monetiza datele”.
Ei doresc „să crească protecţia consumatorilor prin alternative mai sigure, chiar dacă acestea nu sunt la fel de profitabile pentru platformele de socializare”.
Parlamentul îndeamnă Comisia „să abordeze lacunele juridice existente şi să introducă o nouă legislaţie împotriva designului care creează dependenţă”.
Dacă nu se întâmplă acest lucru, spun eurodeputaţii, atunci PE ar trebui să-şi folosească dreptul de iniţiativă legislativă.
„Raportul lor solicită o evaluare şi interzicerea instrumentelor tehnice dăunătoare care dau dependenţă şi care nu sunt acoperite de directiva privind practicile comerciale neloiale, cum ar fi derularea infinită, redarea automată implicită, notificările constante de confirmare”, se mai menţionează în comunicat.
Subliniind lipsa de transparenţă a serviciilor online pentru consumatori şi autorităţi, eurodeputaţii consideră că firmele ar trebui să fie obligate să dezvolte produse şi servicii digitale etice şi echitabile „din proiectare”, fără intenţii ascunse şi design înşelător sau care creează dependenţă.
Pentru a atenua capacitatea platformelor de a crea dependenţă şi pentru a le oferi consumatorilor un control mai mare, Comisia Europeană este îndemnată să prezinte un „drept digital de a nu fi deranjat”.
Eurodeputaţii vor, de asemenea, ca executivul comunitar să creeze o listă de bune practici de proiectare, cum ar fi „gândiţi-vă înainte de a partaja”, dezactivarea notificărilor în mod implicit, fluxurile cronologice, modul de utilizare în tonuri de gri, blocările automate şi rezumatele privind timpul total petrecut în faţa ecranului. Ei propun, de asemenea, campanii de sensibilizare pentru a cultiva obiceiuri online mai sigure şi mai sănătoase.
Recunoscând efectul pozitiv pe care social media îl poate avea asupra societăţii, deputaţii europeni se declară preocupaţi de daunele fizice, psihologice şi materiale pe care le poate avea un design care dă dependenţă, inclusiv pierderea concentrării şi a capacităţii cognitive, epuizarea, stresul, depresia, activitatea fizică limitată. Ei sunt deosebit de îngrijoraţi de impactul prelungit asupra sănătăţii minorilor şi vor mai multe cercetări cu privire la riscurile legate de serviciile online.
„Nicio autodisciplină nu poate învinge trucurile Big Tech, alimentate de armate de designeri şi psihologi pentru a te ţine lipit de ecran. Dacă nu acţionăm acum, acest lucru va avea un impact asupra sănătăţii mintale şi a dezvoltării creierului generaţiilor viitoare. Astăzi, Parlamentul European transmite un semnal puternic: UE trebuie să fie prima din lume care abordează designul ce dă dependenţă al serviciilor online”, a declarat, în urma votului, raportoarea olandeză Kim Van Sparrentak, din partea Grupului Verzilor / Alianţa Liberă Europeană.
Comisia Europeană evaluează în prezent necesitatea actualizării anumitor acte legislative privind protecţia consumatorilor pentru a asigura un nivel ridicat de protecţie în mediul digital, rezultatele fiind aşteptate în 2024. Raportul Parlamentului va contribui la această verificare în derulare.
Utilizarea problematică a smartphone-ului sau a internetului a fost legată de o satisfacţie mai scăzută a vieţii şi de simptome privind probleme de sănătate mintală, cum ar fi depresia, stima de sine scăzută, anxietatea, lipsa somnului şi comportamentul obsesiv-compulsiv, copiii şi tinerii fiind cei mai vulnerabili. Tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani petrec în medie peste şapte ore pe zi pe internet, unul din patru afişând o utilizare problematică a smartphone-ului, asemănătoare dependenţei.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank