G4Media.ro

Parlamentul European condamnă aşa-numitele ”zone libere de LGBTI” create în Polonia

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Parlamentul European condamnă aşa-numitele ”zone libere de LGBTI” create în Polonia

Parlamentul European a condamnat miercuri aşa-numitele ”zone libere de LGBTI” create în Polonia prin rezoluţii ale autorităţilor locale din această ţară, transmite agenţia DPA, citată de Agerpres.

”Parlamentul European solicită autorităţilor poloneze să condamne aceste acte şi să anuleze toate rezoluţiile care atacă drepturile LGBTI”, se arată într-o declaraţie a Parlamentului European, care a adoptat la rândul său o rezoluţie prin care cere anularea deciziilor privind crearea acelor zone libere de membri ai comunităţii LGBTI în Polonia.

Rezoluţii privind astfel de ”zone libere de LGBTI” au fost adoptate de peste 80 de administraţii locale poloneze, precizează declaraţia Parlamentului European, adăugând că prin respectivele rezoluţii ”guvernele locale sunt îndemnate să se abţină de la orice acţiune de încurajare a toleranţei faţă de persoanele LGBTI şi să evite acordarea de asistenţă financiară ONG-urilor care militează pentru promovarea egalităţii de drepturi”.

Comisarul polonez pentru drepturile omului, Adam Bodnar, a înaintat luna aceasta plângeri în justiţie împotrivă creării acelor zone.

În rezoluţia sa, Parlamentul European se arată îngrijorat şi de ”atacurile” împotriva comunităţii LGBTI din partea unor oficiali din unele state membre ale UE, precum şi din partea unor guverne naţionale sau administraţii locale.

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. 1. Oameni sunt, dar ca mine sigur nu sunt, poate ca tine, nu stiu, nu generaliza.
    2. Am lucrat intr-un grup de homosexuali mult timp, exista, sunt peste tot si se ajuta intre ei ca o mafie: si la ei conteaza cum o s..i si cat de versatil esti si nu ce stii sa faci pe meserie. Unii apar si pe la televizor, unii sunt avocati cunoscuti, parlamentari, consuli etc
    3. Si daca isi varsa veninul pe oameni pe care ii cunoaste extrapoland la intreg ce ai mai zice?

  2. Cum ii putem ignora când la Netflix îmi baga pe gât seriale cu ghei, la știri aud de Ghei, pe Facebook aud de ghei. Sa ne mai lase pana mea in pace, sunt la propriu deranjanți, te sufoca, nu te lasă sa respiri

    • Cum i le-or ”băga pe gât”? Deschide larg gura? Înseamnă că-i place chiar dacă ”nu te lasă să respiri” din moment ce continuă să nu-i ”ignore” deși ”se sufocă”, cu ele ”pe gât”. Mai bine s-ar uita la Telejurnalul din 1989, i se potrivește. E pus pe internet, cum e și Netflix și Facebook.

  3. 1. Când am zis că sunt oameni ca noi mă refeream la ADN, nu la preferințe.
    2. Ca să zici că e rai trebuie să-i vadă mai mulți oameni, nu doar tu.
    3. Simplu: veninul trebuie vărsat punctual, nu pe o întreagă categorie. Așa au început majoritatea războaielor, din cauza unora prea leneși să-și direcționeze nemulțumirile.

  4. 1. Nici n-au cum să fie toți oamenii ca trolii ”conservați” ai mafiei PRO-PSD-ALDE, asta e clar.
    2. Acum balonatul ”lucrează într-un grup” de postaci, ”sunt peste tot si se ajuta intre ei” nu ”ca o mafie”, ei chiar sunt parte dintr-o mafie. ”si la ei conteaza cum o s..i si cat de versatil esti si nu ce stii sa faci pe meserie”. Unii sunt ascunși și fac pe ”conservele naționaliste” indignate, ”unii apar si pe la televizor” sau scriu pe site-uri, mănâncă ce le place lor pe acolo.
    3.Ce să zică? Ce e știut deja: că postacii sunt niște șopârle cu limba despicată care ”iși varsă veninul pe oameni” în general, ”generalizează” și ”extrapolează”. Asta îi pun să facă stăpânii lor securiști.