G4Media.ro

Parlamentul European îşi reafirmă sprijinul ferm pentru Ucraina și solicită UE să-și…

Sursa foto: SEBASTIEN BOZON / AFP

Parlamentul European îşi reafirmă sprijinul ferm pentru Ucraina și solicită UE să-și extindă politica de sancțiuni împotriva Rusiei și Belarusului

Parlamentul European şi-a reconfirmat miercuri opinia potrivit căreia Uniunea Europeană trebuie să continue să sprijine Ucraina atât timp cât va fi necesar până la victoria împotriva Rusiei, transmite Agerpres.

O rezoluţie în această privinţă, adoptată miercuri cu 495 voturi pentru, 137 împotrivă şi 47 abţineri, stabileşte prima poziţie oficială a Parlamentului European nou-ales cu privire la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, reafirmă sprijinul continuu al eurodeputaţilor pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internaţional.

Eurodeputaţii solicită UE să îşi menţină şi să îşi extindă politica de sancţiuni împotriva Rusiei şi Belarusului, să monitorizeze şi să revizuiască eficacitatea şi impactul acesteia şi să abordeze în mod sistematic problema eludării sancţiunilor de către întreprinderi cu sediul în UE, părţi terţe şi ţări terţe.

Reafirmându-şi convingerea fermă că Rusia trebuie să despăgubească financiar Ucraina pentru daunele masive pe care i le-a cauzat, deputaţii europeni salută eforturile recente ale UE de a direcţiona veniturile provenite din activele ruseşti îngheţate pentru a sprijini efortul de război ucrainean. Ei doresc, de asemenea, „un regim juridic solid pentru confiscarea de active ale statului rus îngheţate de UE”.

Parlamentul European salută, de asemenea, rezultatul recentului summit NATO şi îşi reafirmă poziţia potrivit căreia Ucraina se află pe o cale ireversibilă către aderarea la NATO. Eurodeputaţii solicită UE şi statelor membre să îşi sporească sprijinul militar pentru Ucraina atât timp cât este necesar şi sub orice formă. De asemenea, aceştia solicită Comisiei Europene să propună asistenţă financiară pe termen lung pentru reconstrucţia Ucrainei, pe baza experienţei Mecanismului pentru Ucraina recent instituit.

În rezoluţie, Parlamentul European condamnă atacul cu rachete al Rusiei asupra spitalului de copii Ohmadît din Kiev şi vizita recentă a premierului ungar Viktor Orban în Federaţia Rusă, care nu reprezintă UE, vizită ce constituie o încălcare flagrantă a tratatelor şi a politicii externe comune a UE. Textul menţionează că aceste încălcări ar trebui să aibă repercusiuni asupra Ungariei. Având în vedere că aşa-numita „misiune de pace” a prim-ministrului ungar a fost urmată imediat de atacul asupra spitalului de copii din Okhmadît, rezoluţia afirmă că acest lucru demonstrează „irelevanţa” presupuselor eforturi de pace ale lui Viktor Orban.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Cel mai ferm gest de susținere a Ucrainei este cumpărarea de arme americane de 60-80 miliarde anual pentru Ucraina după ce omul lui Putin ajunge la putere in SUA.

  2. Radautanu1980 pai, are omul de facut o alegere -in cazul asta devenit foarte probabil ? Ajuns pe tron circarul o sa uite sau o sa-si aminteasca -dupa nevoi, dupa dimensiunea gentilor negre, etc- multe dintre afirmatiile din campanie ……