Parlamentul European cataloghează deturnarea zborului Ryanair drept act de „terorism de stat” și cere mai multe sancțiuni împotriva Belarusului după arestarea lui Roman Protasevici
Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a cerut joi ca Uniunea Europeană să pedepsească persoanele implicate în aterizarea forţată a unui avion la Minsk pe 23 mai şi în detenţia jurnalistului Roman Protasevici, indică un comunicat difuzat joi de legislativul european, citat de Agerpres.
Într-o rezoluţie adoptată cu 626 voturi pentru, 16 voturi împotrivă şi 36 abţineri, eurodeputaţii condamnă ferm „deturnarea zborului Ryanair” ca act de „terorism de stat” şi solicită eliberarea imediată şi necondiţionată a lui Roman Protasevici şi a Sofiei Sapega, precum şi a tuturor celorlalţi prizonieri politici din Belarus.
Rezoluţia PE îndeamnă Consiliul să sancţioneze cât mai curând posibil persoanele şi entităţile din Belarus implicate în devierea forţată a avionului companiei Ryanair şi în răpirea celor doi.
De asemenea, statele membre ale UE trebuie să acţioneze de urgenţă cu un nou pachet de sancţiuni împotriva celor care au participat sau au fost complici la fraudele electorale de anul trecut şi la încălcările ulterioare ale drepturilor omului în Belarus, arată textul rezoluţiei. Procurorii, judecătorii şi cei ce lucrează în structurile de aplicare a legii care au un rol în reprimare ar trebui să se afle pe lista de sancţiuni, precum şi agenţii care lucrează pentru regim în domeniul dezinformării, mass-mediei şi propagandei, cum ar fi Marat Markov, cel care l-a intervievat pe Roman Protasevici pe canalul de stat ONT pe 2 iunie.
În plus, eurodeputaţii solicită măsuri economice şi sectoriale rapide care să vizeze principalele industrii din Belarus, în special sectorul ţiţeiului şi al produselor petroliere, al oţelului şi al prelucrării lemnului.
Sprijinul financiar acordat regimului trebuie strict refuzat, precum şi orice noi linii de credit pentru băncile ţării, iar investiţiile în infrastructură sau în întreprinderi economice trebuie oprite. Instituţiile financiare europene trebuie împiedicate să achiziţioneze obligaţiuni sau orice alt instrument financiar emis de guvernul belarus şi de instituţiile publice afiliate.
Rezoluţia mai cere ca Belarusul să fie suspendat din organismele sportive internaţionale şi de la evenimentele internaţionale, inclusiv de la campionatele europene şi mondiale, precum şi de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Eurodeputaţii îndeamnă, de asemenea, Uniunea Asociaţiilor Europene de Fotbal (UEFA) să retragă drepturile de difuzare a viitorului turneu de fotbal EURO 2020 televiziunii de stat belaruse şi să le aloce gratuit televiziunii independente Belsat.
La 23 mai, autorităţile belaruse au forţat un avion al companiei Ryanair ce decolase din Atena cu destinaţia Vilnius să schimbe ruta şi să aterizeze la Minsk, invocând o alertă cu bombă. Doi pasageri, jurnalistul disident belarus Roman Protasevici şi iubita lui, Sofia Sapega, au fost arestaţi.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii