G4Media.ro

Parlamentul European: Turcia „şi-a distrus orice speranţă” de a relansa procesul de…

Sursa foto: site Parlamentul European

Parlamentul European: Turcia „şi-a distrus orice speranţă” de a relansa procesul de aderare la UE prin condamnarea activistului Kavala

Parlamentul European şi-a exprimat în mod ferm, joi, dezaprobarea faţă de condamnarea la închisoare pe viaţă a activistului şi filantropului turc Osman Kavala şi a apreciat că astfel Turcia „şi-a distrus orice speranţă” de a relansa procesul de aderare la Uniunea Europeană (UE), informează AFP, citată de Agerpres.

Europarlamentarii deplâng „caracterul injust, ilicit şi arbitrar al detenţiei” de la sfârşitul lui 2017 a lui Kavala, condamnat în 25 aprilie la închisoare pe viaţă, şi cer „eliberarea lui imediată şi necondiţionată”.

„Decizând să sfideze în mod deschis hotărârile constrângătoare ale Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în dosarul Osman Kavala şi în alte dosare, guvernul turc a distrus în mod deliberat orice speranţă de a relansa procesul său de aderare la Uniunea Europeană sau de a deschide noi capitole şi a închide capitolele deschise”, consideră europarlamentarii.

Textul fără caracter obligatoriu votat în sesiune plenară la Strasbourg face ecoul condamnării ferme de către şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, care sfârşitul lui aprilie şi-a exprimat profundul regret în legătură cu acest verdict.

Acuzat că a încercat să înlăture de la putere guvernul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, Osman Kavala, om de afaceri şi filantrop în vârstă de 64 de ani, a negat întotdeauna acuzaţiile la adresa lui şi a denunţat un „asasinat judiciar” împotriva persoanei sale, sub influenţa şefului statului turc.

La sfârşitul lui martie, Erdogan, care încearcă să joace un rol de mediator între Rusia şi Ucraina, a cerut Uniunii Europene „să deschidă rapid capitolele de negociere pentru aderare (…), fără a ceda la calcule cinice”.

Negocierile asupra unei eventuale aderări a Turciei la UE, demarate în 2005, s-au împotmolit în ultimii ani, din cauza puternicilor tensiuni dintre Ankara şi Bruxelles asupra mai multor probleme. Aceste tensiuni s-au amplificat după represiunea declanşată de guvernul lui Erdogan în urma tentativei de puci din iulie 2016.

Consiliul Europei, a cărui instanţă judiciară este CEDO, a angajat o procedură de sancţiuni împotriva Turciei, un demers rarisim din partea lui.

Sursa foto: Parlamentul European

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. adevarul e ca preacinstitii europeni se calcau in picioare care din ei sa mai intromisioneze Turcul in Uniune

    Acum o saptamana, cand martirul nu era condamnat, mai era foarte putin, si intra Turcia in UE. Foarte, foarte putin, era o chestiune de ore sau minute. Tot asa, ore sau minute au mai ramas pana intra romanache in Visa Waiver sau in Schengen.