G4Media.ro

Parlamentul Georgiei aprobă în primă lectură legea „agenţilor străini”, care a provocat…

Photo by Vano SHLAMOV / AFP

Parlamentul Georgiei aprobă în primă lectură legea „agenţilor străini”, care a provocat ample proteste

Parlamentul Georgiei a aprobat joi în primă lectură, cu 83 de voturi din 150, un proiect de lege privind „agenţii străini” care a provocat proteste la Tbilisi timp de câteva zile, transmite agenţia de presă georgiană Interpress, preluată de Reuters.

Pentru a deveni lege, textul mai trebuie votat de încă două ori.

Kremlinul a comentat miercuri despre proiectul aflat în dezbatere: purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Pesckov, a susţinut că ideea este folosită de actori din afara Georgiei pentru a alimenta sentimentele antiruseşti, deci eventuala lege nu poate fi numită „rusească” aşa cum au făcut protestatarii georgieni.

Aceştia afirmau că printr-o astfel de lege ţara lor s-ar alinia cu Rusia şi s-ar îndepărta de Uniunea Europeană.

Conform propunerii controversate, organizaţiile care primesc din străinătate mai mult de 20% din fonduri trebuie să se înregistreze ca agenţi de influenţă străină. O lege similară este folosită în Rusia pentru reprimarea disidenţei.

Împotriva legii promovate de partidul de guvernământ s-au aliat grupări din opoziţie şi din societatea civilă, mai multe vedete, precum şi preşedinta ţării, Salome Zourabichvili.

Potrivit lui Peskov, o lege similară există nu în Rusia, ci în Statele Unite: Foreign Agents Registration Act (FARA, Legea înregistrării agenţilor străini) din 1938. „Acum este o practică normală pentru un mare număr de guverne care fac totul pentru a se proteja de influenţele din afară”, a afirmat el.

Sursa: Agerpres

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...