G4Media.ro

Parlamentul rus a ratificat prelungirea cu cinci ani a tratatului New START…

Parlamentul rus a ratificat prelungirea cu cinci ani a tratatului New START de dezarmare nucleară, încheiat cu SUA

Parlamentul bicameral al Rusiei – Duma de Stat (camera inferioară) şi Consiliul Federaţiei (camera superioară) – au ratificat în sesiuni separate miercuri prelungirea tratatului de dezarmare nucleară New START cu SUA, ultimul tratat major privind controlul armelor între cele două ţări, a cărui prelungire a fost convenită – potrivit unui înalt oficial de la Moscova – în condiţiile propuse de Moscova, relatează Reuters.

„Acordul dintre Moscova şi Washington se prelungeşte pe durata maximă posibilă – de cinci ani – până la 5 februarie 2026′, menţionează Duma într-un comunicat, după votul unanim al deputaţilor prezenţi în sesiune plenară şi difuzat la televiziune, potrivit AFP.

Kremlinul a declarat marţi că cele două ţări au ajuns la un acord cu privire la prelungirea pactului semnat în 2010, a cărui valabilitate înceta săptămâna viitoare, şi care limitează numărul de focoase nucleare strategice, rachete şi bombardiere pe care Rusia şi Statele Unite le pot desfăşura.

Imediat după un anunţ în acest sens al Kremlinului, preşedintele rus Vladimir Putin a depus marţi în Dumă un proiect de lege privind prelungirea cu cinci ani a tratatului New START, potrivit AFP.

„Esenţa acordului constă în prelungirea sa pentru cinci ani, aşa cum a fost semnat, fără nicio modificare”, a declarat viceministrul de externe rus Serghei Riabkov, vorbind în Duma de Stat, a doua zi după un acord de principiu, in extremis, între cei doi mari rivali geopolitici.

După aprobarea de către ambele camere, proiectul de lege intră în vigoare după ce este promulgat de preşedintele Vladimir Putin.

Riabkov a remarcat că prelungirea New START a fost convenită „în condiţiile noastre”, potrivit agenţiei de presă ruse TASS.

Moscova şi Washingtonul nu au reuşit să convină asupra prelungirii acestui tratat cu precedenta administraţie a lui Donald Trump care dorea să asocieze anumite condiţii pentru reînnoirea sa, respinse de Moscova.

În cursul unei convorbiri telefonice marţi, preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin au stabilit ca echipele celor două ţări să urgenteze discuţiile pentru a finaliza prelungirea tratatului până în 5 februarie.

New START, semnat la 8 aprilie 2010 la Praga de preşedinţii american şi rus de la acea vreme, Barack Obama, respectiv Dmitri Medvedev, limitase la 1.550 numărul focoaselor nucleare care pot fi deţinute de părţile semnatare şi la 700 numărul rachetelor nucleare şi al bombardierelor care pot fi desfăşurate, adică o reducere cu aproape 30% comparativ cu limita anterioară stabilită în 2002.

Germania: Prelungirea tratatului New START – ”un adevărat plus” pentru securitatea Europei

Şeful diplomaţiei germane a salutat prelungirea tratatului ruso-american New START asupra limitării armelor nucleare, prelungire ce constituie în opinia sa „un adevărat plus pentru securitate, inclusiv în Europa”, informează AFP.

Această prelungire este „o veste importantă, prin care noul guvern american trimite un prim semnal”, a adăugat Heiko Maas într-un comunicat, îndemnând SUA să se reintegreze „de urgenţă” în tratatele INF privind forţele nucleare cu rază intermediară de acţiune şi Cer Deschis, asupra verificării reciproce a mişcărilor militare, tratate din care SUA s-au retras în timpul administraţiei lui Donald Trump.

Sursa: Agerpres

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. s-a intalnit hotul cu prostul

  2. Congraciuleişăns!