
Parlamentul trimite AEP solicitarea ce privește prezentarea raportului referitor la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024
Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, marţi, să trimită Autorităţii Electorale Permanente (AEP) solicitarea privind prezentarea raportului referitor la organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2024, conform legii în vigoare, transmite Agerpres.
Solicitarea a fost formulată de USR şi depusă la Birourile permanente reunite.
„Autoritatea Electorală Permanentă trebuie să prezinte, în maximum 3 luni de la încheierea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, pentru Preşedintele României, pentru Parlamentul European şi pentru autorităţile administraţiei publice locale sau a unui referendum naţional, un raport asupra organizării şi desfăşurării alegerilor, respectiv a referendumului, cuprinzând referiri la participarea la scrutin, modul de desfăşurare a acestuia, abaterile şi neajunsurile, inclusiv de ordin legislativ, constatate şi rezultatul consultării. Pe data de 24 februarie 2025, la împlinirea a 3 luni de la alegerile prezidenţiale, termenul prevăzut de lege a fost depăşit”, se arată în documentul semnat de liderii grupurilor USR din Senat şi Camera Deputaţilor, Ştefan Pălărie şi Ionuţ Moşteanu.
Procedurile de revocare a şefului Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, vor începe în Birourile permanente reunite ale Parlamentului, potrivit unei decizii luate marţi în şedinţa coaliţiei de guvernare, au declarat pentru AGERPRES surse politice.
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis marţi ca solicitarea de revocare din funcţie a lui Greblă să fie trimisă către Comisiile juridice ale celor două Camere pentru întocmirea proiectului de hotărâre şi a raportului, astfel încât să se afle pe ordinea de zi a plenului comun de vineri.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.