G4Media.ro

Parlamentul turc cere „sfârşitul izolării inumane” a părţii de nord a Ciprului

Sursa Foto: Google Maps

Parlamentul turc cere „sfârşitul izolării inumane” a părţii de nord a Ciprului

Parlamentul turc a adoptat o rezoluţie care cere „sfârşitul izolării inumane” a părţii de nord a Ciprului, unde Ankara a fondat o republică pe care a recunoscut-o numai ea, relatează vineri AFP. Votul s-a desfăşurat în ajunul împlinirii a 50 de ani de la divizarea insulei, transmite Agerpres.

„Facem apel la comunitatea internaţională să pună capăt izolării inumane impuse ciprioţilor turci şi la recunoaşterea meritată a Ciprului de Nord”, se arată în rezoluţie.

Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), fondată în 1983, la nouă ani după intervenţia militară a forţelor turce pe insulă, nu are o existenţă legală şi este sprijinită de Ankara.

„În pofida rolului constructiv al părţii turce în procesul de negociere care durează de peste 50 de ani, nu s-a obţinut niciun rezultat din cauza intransigenţei părţii greceşti”, au menţionat deputaţii turci.

„În timp ce ciprioţii greci au fost recompensaţi cu aderarea la Uniunea Europeană, ciprioţii turci au fost supuşi la izolare, restricţii şi embargouri injuste şi inumane”, se subliniază în rezoluţie.

„Astăzi singura soluţie pentru Cipru este recunoaşterea egalităţii suverane şi a statutului internaţional” al părţii turce a insulei, conchid deputaţii turci, făcând apel la „o soluţie cu două state, singurul mod de a garanta stabilitatea şi o pace durabilă în regiune”.

Sâmbătă, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan urmează să efectueze o vizită pe insulă pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la debarcarea armatei turce pe coastele de nord ale Ciprului, la cinci zile după tentativa de lovitură de stat a naţionaliştilor ciprioţi greci care doreau anexarea insulei la Grecia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează