G4Media.ro

Parler, o aplicaţie de social media populară în rândul conservatorilor din SUA,…

Sursa foto: News.ro

Parler, o aplicaţie de social media populară în rândul conservatorilor din SUA, revine în magazinul de aplicaţii al Google

Parler, o aplicaţie de social media populară în rândul conservatorilor din SUA, revine în magazinul de aplicaţii al Google la mai bine de un an şi jumătate după ce compania deţinută de grupul Alphabet a eliminat-o în urma revoltelor de la Capitoliul SUA, din ianuarie 2021, transmite Reuters, citată de News.ro

Aplicaţia a fost lansată în 2018, fiind concepută ca un spaţiu de exprimare liberă pentru cei care caută o alternativă la platforme precum Twitter.

Platforma s-a dezvoltat pe baza susţinătorilor fostului preşedinte al SUA Donald Trump. Cu toate acestea, marile platforme tehnologice au întrerupt relaţiile cu Parler pentru că nu au reuşit să controleze conţinutul violent care a dus la atacul asupra Capitoliului SUA de către susţinătorii lui Trump.

Aplicaţia este acum restabilită, după ce a întreprins o serie de măsuri pentru a modera conţinutul de pe platformă, inclusiv funcţii pentru a bloca utilizatorii abuzivi şi a elimina conţinutul care ar putea incita la violenţă, a declarat un purtător de cuvânt al Google.

Parler şi-a modificat substanţial aplicaţia pentru a se conforma politicilor Magazinului Play şi este disponibilă pentru descărcare începând de vineri, a adăugat purtătorul de cuvânt.

”Parler are un angajament ferm faţă de libertatea de exprimare şi, în pofida duopolului pieţei, lucrează pentru a oferi opţiuni pentru milioanele de voci care sunt cenzurate sau suprimate în prezent, în funcţie de punctul lor de vedere”, a declarat Christina Cravens, şeful de marketing al Parler.

După ce a fost eliminată din Play Store, Parler şi-a făcut aplicaţia disponibilă pentru telefoanele Android printr-o versiune separată, care putea fi descărcată de pe site-ul său web.

Apple a reinstalat aplicaţia în App Store în mai anul trecut.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Numai să nu spui adevărul despre Trump pe Parler, așa ceva nu se tolerează acolo.

  2. Ce logo de micro pp are aplicatia asta.