Pârloagă obligatorie, principala cauză a tensiunilor fermierilor francezi / Cum a apărut măsura impusă de Bruxelles și de ce generează nemulțumiri

Fermierii mențin presiunea. Deşi numeroase blocaje rutiere au fost ridicate în weekend după măsurile inițiale anunțate de premierul Gabriel Attal, sindicatele agricole au continuat să-și facă auzite revendicările luni, 29 ianuarie, blocând prima dată autostrăzi din regiunea pariziană, potrivit Rador Radio România.

Pentru că potrivit sindicatelor – în frunte cu FNSEA, Jeunes agriculteurs (JA) şi Coordination rurale – anumite revendicări centrale nu au fost auzite. Printre acestea, suprimarea zonelor de netratare cu produse fitosanitare, care stabilesc distanțele de siguranță în apropierea locuințelor pentru împrăștierea anumitor pesticide, dar și cea a înlăturării obligației de a menţine o parte din terenul agricol în paragijnă.

În cadrul Politicii Agricole Comune (PAC), fermierii trebuie să respecte anumite condiții de mediu pentru a putea beneficia de ajutor european. Cu toate acestea, noua versiune a textului, care acoperă perioada 2023-2027, impune ca 4% din terenul arabil să fie continuu într-o „zonă neproductivă”. Cu alte cuvinte, să oprească exploatarea unei părţi a parcelelor.

„Cerem suspendarea imediată a celor 4% lăsate parloagă începând din acest an”, a insistat Arnaud Rousseau, președintele FNSEA, de miercuri, 24 ianuarie, pe France 2. „Peste 800 de milioane de oameni sunt amenințați de insecuritatea alimentară globală și se vrea să ni se impună să lăsăm 4% din suprafețele agricole neproductive!”, s-a indignat el.

Prezervarea biodiversităţii

„Pentru Bruxelles, această măsură este menită mai presus de orice să protejze biodiversitatea, lăsându-i puţin loc protejat în ferme”, explică Aurélie Catallo, directoare a programului „Politici agricole și alimentare” la Institutul pentru Dezvoltare Durabilă și Relații Internaționale. (Iddri).

Agricultura intensivă este de fapt considerată principala cauză a erodării biodiversităţii, chiar dacă aceasta din urmă este până la urmă, esenţială pentru menţinerea activităţilor agricole.

Sectorul agricol s-a transformat în ultimii cincizeci de ani, cu ferme din ce în ce mai mari – trecând de la 21 de hectare în 1970 la 69 de hectare în 2020 în medie, conform recensămintelor –, utilizarea tot mai mare a pesticidelor și din ce în ce mai puține policulturi.

În același timp, biodiversitatea s-a prăbușit și ecosistemele s-au degradat în mediile agricole. Populațiile de păsări au scăzut cu 43%, peste 40% din apele de suprafață sunt afectate de poluare, iar solurile sunt din ce în ce mai deteriorate, notează un raport parlamentar privind dinamica biodiversității în peisajele agricole, publicat pe 24 ianuarie.

Cu toate acestea, „lăsarea pământului nelucrat este prezentată de oamenii de știință ca o modalitate eficientă de a oferi refugiu pentru biodiversitate”, reiterează Aurélie Catallo. „Și la aceasta se adaugă beneficiile agronomice: lăsarea terenului pârloagă permite solului să se regenereze și să-și recapete fertilitatea”.

Diferențe în funcție de ferme

Din punct de vedere istoric, tehnica a fost folosită pe scară largă, înainte de a fi abandonată odată cu apariția ierbicilor și a îngrășămintelor chimice. Apoi a reapărut treptat în anii 1990, fără nicio noțiune de obligație.

Astfel, terenurile pârloagă erau deja menționate în textul vechi al PAC. Dar în 2023, Bruxelles-ul și-a dorit să fie mai ambițios, „prin condiționarea înființării acestor refugii de biodiversitate de ajutor și finanțare”, continuă specialista în PAC.

Cu toate acestea, UE oferă fermierilor două opțiuni pentru a respecta această regulă de 4% suprafață neproductivă. „În această categorie intră terenurile pârloagă, dar și toată infrastructura agroecologică, cum ar fi gardurile vii, iazurile, copacii, zidurile joase”, notează Aurélie Catallo. „Un fermier poate, prin urmare, să răspundă cererii Bruxelles-ului fără a lăsa un singur teren pârloagă”, insistă ea

A doua opțiune: agricultorul poate decide să aibă doar 3% din terenul său într-o „zonă neproductivă”. Dar în acest caz, va trebui să rezerve și 4% din terenul său pentru alte zone prietenoase cu mediul, precum culturile de leguminoase, care fixează azotul.

„În realitate, această măsură va avea un impact foarte diferit în funcție de exploatații. Fermele de animale, de exemplu, cu pajiști și gard viu, vor fi de multe ori imediat conforme cu reglementările. Pe de altă parte, fermele mari de cereale, adesea cu câmpuri cât vezi cu ochii, vor fi forțate să se adapteze și, pe termen scurt, pârloaga poate fi singura soluție”.

„Este o falsă soluție”

Până acum însă, agricultorii au putut să lase această problemă deoparte. În 2023, confruntat cu războiul din Ucraina și cu temerile pentru securitatea alimentară globală pe care o generează conflictul, Bruxelles-ul a decis să acorde o scutire fermierilor pentru a le permite să producă mai mult. Cu toate acestea, această măsură a expirat la sfârșitul anului 2023 și, în ciuda solicitării anumitor state membre, printre care și Franța, UE refuză orice prelungire.

Deloc surprinzător, într-un context mai general de frustrare și furie în rândul fermierilor, care deplâng standardele europene prea restrictive, problema a devenit una dintre principalele lor revendicări.

„Lăsarea pârloagă înseamnă mai puține venituri și mai multe costuri într-un context deja dificil”, insistă Damien Brunelle, președintele France Grandes Cultures, care reprezintă fermele mari de cereale. „Eu, de exemplu, am o fermă de aproximativ o sută de hectare. Prin urmare, vor să mă împiedice să cultiv patru. Nu numai că asta înseamnă că pierd veniturile din aceste patru hectare, dar, în plus, mai trebuie să plătesc costurile administrării acestor terenuri”, deplânge el.

„Să nu mai spun că nu sunt sigur de beneficiile ecologice. Pe pământul lăsat pârloagă va trebui să plantez iarbă, cu un tractor care folosește motorină și ar trebui să folosesc același tractor pentru a readuce parcela la starea normală”, pledează el.

Cât despre utilizarea tehnicilor agroecologice? „Aici, din nou, acestea sunt costuri fără profit”, exclamă acest agricultor din nordul Franței, membru al sindicatului Coordonare Rurală. „Un gard viu are sens doar în jurul pajiștilor sau satelor. În jurul câmpurilor mari de cereale, nu are niciun interes, dimpotrivă: în jurul acestor plantații sunt randament mult mai mici”.

Singura opțiune viabilă, potrivit acestuia, este posibilitatea de a dedica acest pământ plantării de leguminoase. „Atâta timp cât le putem trata corect”, adaugă el. Un impas şi aici, Bruxelles-ul refuzând utilizarea pesticidelor în aceste zone.

Dincolo de revendicare, cea mai mare frustrare a lui Damien Brunelle pare politică. „Ministrul Agriculturii ne susține. Mai multe state UE sunt pe aceeași linie, dar Bruxelles-ul nu ne ascultă”, deplânge el. Iar dacă pe 26 ianuarie, Gabriel Attal a promis că Emmanuel Macron va cere o derogare de un an suplimentar în cadrul următorului Consiliu European, „în final, tot Bruxelles-ul va decide”, conchide Damien Brunelle.

„Asigurarea unui venit demn pentru toți fermierii”

„Singura modalitate de a ieși din aceste tensiuni între protejarea biodiversității și agricultură este asigurarea unui venit demn pentru toți fermierii”, argumentează Manon Meunier, deputat LFI și co-raportor al misiunii parlamentare privind dinamica biodiversității în peisajele agricole.

„Toți fermierii pe care i-am intervievat sunt conștienți că sunt și ei victime ale erodării biodiversității și toți sunt de acord să inițieze o adevărată tranziție ecologică, dar cu condiția să fie susținuți cu adevărat de politici publice ambițioase”, insistă ea. Cu toate acestea, pentru moment, putem citi în concluziile investigației sale, sprijinul pentru fermieri este „discontinuu, slab direcționat și foarte insuficient pentru a încuraja efectiv fermierii să-şi schimbe practicile”.

Sursa: FRANCE 24 / Rador Radio România /.