G4Media.ro

Partenerii străini, introduși în ajutorul de la stat pentru creșterea natalității în…

Sursa foto: Unsplash / Itzel González Lara

Partenerii străini, introduși în ajutorul de la stat pentru creșterea natalității în România / 15 mii de lei pentru cei care vor să facă fertilizare in vitro

Ministerul Familiei a pus în transparenţă decizională un proiect prin care doreşte să aducă modificări unei decizii a Guvernului din anul 2022, privind programul de creştere a natalităţii.

Una din principalele modificări ţine de faptul că va fi obligatoriu ca doar unul dintre membrii cuplului să fie cetăţean român, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio București.
Până acum era necesar ca ambii parteneri, căsătoriţi sau nu, să fie cetăţeni români, fapt care a generat o serie de plângeri de la cei care nu au putut să acceseze programul.
Totodată, se va permite ca depunerea documentelor de înscriere în program să se realizeze în format electronic, la Ministerul Familiei.
Anul trecut, au fost primite peste 26.000 de cereri, din care au fost semnate aproximativ 9.300 de contracte.
Au fost confirmate, de asemenea, circa 2.200 de sarcini şi s-au născut 156 de copii.
Sprijinul oferit de stat pentru creşterea natalităţii – fie pentru fertilizare in vitro, fie pentru alte proceduri – constă într-un ajutor financiar sub forma a două vouchere în cuantum de 15.000 de lei.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...