G4Media.ro

Partidele au încasat în aprilie peste 28 de milioane de lei din…

sursa foto: Pixabay

Partidele au încasat în aprilie peste 28 de milioane de lei din subvenţii de la stat / Mai mult de jumătate din sumă a mers la PSD

Partidele parlamentare au încasat în luna aprilie 28.742.260,28 de lei din subvenţii de la stat, mai mult de jumătate din sumă fiind alocată PSD, potrivit datelor date publicității de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Astfel, PSD a încasat în aprilie 16.351.359,15 lei, PNL – 7.496.157,83 lei, USR – 2.204.416,39 lei, ALDE – 1.629.367,73 lei, iar PMP – 1.060.959,18 lei.

Valoare subvenţiei este rezultată în urma aplicării algoritmului de calcul prevăzut la art. 24 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016.

Expert Forum (EFOR) atrăgea atenţia, săptămâna trecută, că România plăteşte partidelor politice una dintre cele mai mari subvenţii din Uniunea Europeană, aceasta fiind în 2018 de 37 de milioane de euro, şi susţine că este nevoie de reguli mai clare pentru asigurarea transparenţei cheltuirii banilor.

„În Uniunea Europeană, regulile de alocare a subvenţiilor pentru partide şi sumele anuale la care pot ajunge acestea diferă mult de la ţară la ţară. Cert este că în majoritatea cazurilor analizate în raport, totalul e mai mic de 37 de milioane euro pe an, cât a ajuns în România”, menţiona sursa citată.

Din luna septembrie a anului trecut, finanțarea partidelor politice de la bugetul de stat a crescut exponențial, conform unui document oficial emis de Autoritatea Electorală Permanentă, solicitat de un cititor G4Media.ro. De exemplu, dacă în lunile aprilie, mai și iunie 2018 PSD a primit subvenții însumate care depășesc cu puțin 12 milioane lei, același partid a primit numai în luna septembrie peste 35 milioane lei. În luna septembrie au fost modificate normele metodologice de aplicare a legii, astfel că toate partidele au primit pe lângă subvenția mărită și restanțele pe lunile anterioare aferente anului 2018. 

Sursa foto: Pixabay.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Bravo partidelor ! Sunteti garantul democratiei !
    La vot pe 26 mai !

  2. Anunț umanitar. Crowdfunding ptr susținerea mărețelor clanuri pzd, alde, udmr. Se accepta doar donațiile sub forma de Muie.

  3. Dar cand PSD ul a investit banii in economie, nu s-a sesizat nimeni… Era si normal sa se intoaeca la PSD!

  4. copii bolnavi nu au medicamentre in spitale!

    totul pentru infractori. nimic pentru tara!

    sa fiti blestemati.

  5. partidul nu plateste impozite, doar colecteaza. biserica nu plateste impozite, revolutionarii nu platesc impozite, rromii nu platesc impozite,….

    plateste cineva impozite ?