Partidele religioase din Israel în viitorul guvern condus de Benjamin Netanyahu: coada care dă din câine?

Numărătoarea voturilor în alegerile parlamentare din Israel nu s-a încheiat, au mai rămas de numărat cele ale militarilor, polițiștilor în exercițiul funcțiunii, diplomaților în post, pușcăriașilor, în general ale celor care nu au votat la locul de reședință, circa 14% din total, așa că nu se cunoaște încă structura finală a parlamentului unicameral, Knesset.

Ceea ce se știe însă e că partidele religioase au obținut împreună cel mai bun rezultat din istoria de 74 de ani a statului modern Israel: 38 de mandate din 120, peste 30%. Dintre acestea, 33 aparțin aliaților liderului partidului naționalist Likud, Benjamin Netanyahu, cu 32 de mandate, care se pregătește să redevină prim ministru după numai un an și jumătate de opoziție, iar cinci mandate aparțin partidul arab islamist Ra’am, care a făcut parte din coaliția de guvernare din ultimele 18 luni.

Aliații lui Netanyahu sunt grupați în trei facțiuni: Partidul Sionist Religios/Puterea Evreilor (extrema dreaptă), alianță a două partide conduse de Bezalel Smotrich și respectiv Itamar Ben Gvir cu 14 mandate, SHAS (ultra-ortodox sefard/oriental) condus de Arie Deri cu 11 mandate și Unitatea Torei (ultra-ortodox așkenaz), alianță a două partide, Agudat Israel și Steagul Torei, conduse de Ițhak Goldknopf și respectiv Moshe Gafni cu 8 mandate.

La ora actuală, partidele religioase au împreună cu un mandat mai mult decât Likud, partidul lui Netanyahu. Oricare ar fi rezultatul final, ele vor avea o pondere de aproximativ jumătate în majoritatea parlamentară, fapt fără precedent în istoria Israelului. Un asemenea raport de forțe îi va impune în mod cert lui Netanyahu niște compromisuri importante în materie de posturi și de politici.

Smotrich și Ben Gvir al căror grup parlamentar a crescut de la 6 la 14 deputați susțin anexarea teritoriilor palestiniene, pe care le numesc Iudeea și Samaria, insistă asupra caracterului evreiesc al statului Israel și nu își ascund disprețul față de arabi/palestinieni, inclusiv față de cei 20% din populația statului care sunt cetățeni cu drept de vot.

Marți seara, după închiderea urnelor, Ben Gvir a ținut un discurs triumfalist spunând printre altele: “a venit vremea să fim stăpâni la noi acasă”, referindu-se la evrei, iar sprijinitorii săi scandau: “moarte teroriștilor”, o moderare a scandărilor de până nu demult “moarte arabilor”. Ben Gvir, care este un admirator al rabinului extremist, Meir Kahane, fost deputat, asasinat de un palestinian în 1990 și al colonistului evreu Baruch Goldstein care a masacrat 29 de palestinieni la Hebron în 1994, este creditat în bună măsură pentru succesul fără precedent al extremei drepte în alegeri. Cu stilul său provocator – în campania electorală a scos pistolul când a fost interpelat de palestinieni la Sheikh Jarrah în estul Ierusalimului – el a atras mulți tineri, care nu sunt neapărat religioși.

Atât Smotrich cât și Ben Gvir intenționează să propună amendarea legii penale pentru eliminarea infracțiunilor de fraudă pentru care este judecat Netanyahu, fiind acuzați de tentativa de anexare de către guvern a justiției.

Și pentru că este vorba de corupție, un alt aliat al lui Netanyahu, Arie Deri a fost condamnat de două ori pentru fapte de corupție, ba chiar odată a și executat aproape doi ani de închisoare. El a ajuns la o înțelegere cu justiția în primăvara acestui an, a demisionat din parlament, a evitat pedeapsa cu închisoarea și iată-l acum din nou reales deputat în fruntea SHAS, partid prezent în Knesset fără întrerupere din 1984 încoace.

Format de rabinul Ovadia Yosef, după ce guvernul a refuzat să-l numească șef rabin sefard pentru al treilea mandat, SHAS se adresează electoratului originar din țările Africii și Orientului Mijlociu. Deri însuși este originar din Maroc în recenta campanie s-a folosit de numele lui Ovadia Yosef, reușind să obțină cel mai bun rezultat de după 2015, deși la un moment dat părea în pericol să piardă votanți în favoarea lui Ben Gvir, evreu al cărui părinți au emigrat din Kurdistanul irakian.

Unitatea Torei și-a egalat cel mai bun scor obținut în alegeri, iar noul lider, Goldknopf, este ultra-ortodox, afirmând chiar că studiul englezei și matematicii este inutil în Israel.

„Nu vă vom trata cu cruzime așa cum ne-ați tratat voi pe noi”, a spus deputatul Ițhak Pindrus din partea ultra-ortodocșilor așkenazi într-un mesaj adresat adversarilor săi politici din actuala coaliție de guvernare.

„Suntem oameni civilizați, nu animale ca voi. În guvernul pe care l-ați furat, ne-ați bătut joc de noi, ne-ați călcat în picioare. Ați crezut că suntem doar niște zdrențe. Noi suntem ființe umane”, a spus el.

Atât SHAS cât și Unitatea Torei au interese comune, mai puțin legate de identitatea evreiască a statului și mai mult de interesele economice ale electoratelor pe care le reprezintă, care fac parte din păturile defavorizate ale societății, familii cu mulți copii, care adeseori depind de ajutoare sociale. Ultra-ortodocșii sunt interesați de păstrarea scutirilor de serviciu militar pentru studenții în Yeshive – seminarii teologice, față de care actuala coaliție era ostilă, ceea ce explică, printre altele, și mobilizarea la vot în alegerile din 1 noiembrie a acestui electorat.

În fapt, rezultatul extraordinar al partidelor religioase este și efectul pe termen lung a creșterii demografice a electoratului religios, așa cum spuneam familii numeroase în care disciplina de vot este riguroasă.

Ce va face Netanyahu confruntat cu o astfel de prezență a religioșilor în guvern? El este cel care a negociat continuarea alianței electorale dintre Smotrich și Ben Gvir, care nu sunt tocmai în cele mai bune relații și va încerca să-și exerseze “machiaverlâcurile” perfectate în cei 15 ani în care a fost ministru pentru a-i ține în frâu. Și va trebui să-i țină în frâu, dacă nu de altceva pentru imaginea externă a Israelului, mai ales în fața principalului său partener, Statele Unite.

Cât privește ultra-ortodocșii, aceștia s-au dovedit partenerii săi cei mai fideli la guvernare de-a lungul anilor, urmându-l și în opoziție în ultimele luni. Revendicările lor sunt cunoscute și este improbabil ca Netanyahu să riște să-i refuze chiar dacă israelienii laici și cetățenii arabi/palestinieni sunt scandalizați de un asemenea tratament preferențial.

Ceea ce este complet necunoscut este cum va funcționa cel mai de dreapta și religios guvern din istoria Israelului în care partidul premierului are aceeași pondere cu partidele religioase? Nu cumva există riscul ca acestea să se transforme în coada care dă din câine și să provoace modificarea caracterului statului înființat în 1948 cu toate consecințele care decurg de aici?