Partidul Alianţa Maghiară din Transilvania: Numărul maghiarilor din România a scăzut dramatic cu o cincime într-un deceniu
Populaţia maghiară din Transilvania a scăzut dramatic, potrivit rezultatelor preliminare ale recensământului din România, publicate vineri. Amploarea declinului arată „eficienţa genocidului tăcut împotriva maghiarilor pe timp de pace”, a opinat preşedinţia Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT), citat de Rador.
Alianța Maghiară din Transilvania este singura concurență politică pentru UDMR în sânul comunității maghiare. Recensământul a indicat că populația stabilă a României a scpzut cu aproape 1,1 milion de persoane în ultimul deceniu, iar populația de etnie maghiară a ajuns la puțin peste un milion de persoane.
În comunicatul remis, luni, Agenţiei ungare de Presă MTI, se arată că, faţă de ultimul recensământ din anul 2011, numărul maghiarilor care trăiesc în România a scăzut cu 225.000 şi a ajuns la puţin peste un milion. Acest lucru înseamnă că, într-un deceniu, comunitatea etnică maghiară din Transilvania a pierdut o cincime din populaţia sa.
„Pentru a înţelege mai bine gravitatea situaţiei, scăderea populaţiei este aproximativ la fel de mare ca şi când ar fi dispărut întreaga populaţie maghiară din judeţul Harghita, unde trăiesc cei mai mulţi etnici maghiari”, se arată în documentul semnat de preşedinţia naţională a Alianţei Maghiare din Transilvania, formată prin fuziunea Partidului Popular Maghiar şi Partidul Civic Maghiar.
AMT a subliniat că rata şi proporţia declinului demografic s-au accelerat constant în ultimele trei decenii, iar populaţia maghiară din România a scăzut în total cu peste 620.000 de persoane, faţă de primul recensământ din 1992, de după Revoluţie.
„Acest lucru înseamnă că în trei decenii am pierdut aproape 40% din membrii comunităţii noastre”.
Astfel, numărul maghiarilor din Transilvania şi din Partium a scăzut la nivelul anilor 1850. AMT avertizează că, dacă nu se schimbă nimic, maghiarii din Transilvania, care cândva erau factori constitutivi, ar putea ajunge încă în acest secol la sfârşitul istoriei lor veche de peste un mileniu.
În această situaţie gravă, preşedinţia naţională a AMT consideră că orice explicaţie care încearcă să minimalizeze problema sau să prezinte rezultatul ca pe un succes parţial este un păcat comis împotriva comunităţii. Trebuie afirmat, fără menajamente, că cifra de un milion de persoane nu este o realizare, nu este un succes, nu este un motiv de sărbătoare, ci un dezastru grav şi alarmant.
„Nu poate exista niciun câştig politic sau interes de partid care să permită ca rezultatul recensământului să fie prezentat ca un succes parţial şi facem apel la toţi factorii politici maghiari să-şi pună propriile interese de comunicare, cel puţin în această chestiune, în spatele interesului comunitar”, se mai precizează în comunicat.
Potrivit AMT, pierderea dramatică de populaţie nu se datorează doar situaţiei economice şi educaţiei precare a maghiarilor în comparaţie cu media naţională, ci se datorează şi crizei generale de valori care rezultă din practica politică defectuoasă de a subordona toate problemele locale şi naţionale – cruciale pentru păstrarea identităţii comunitare – succesului electoral pentru Parlamentul de la Bucureşti şi aspectelor de comunicare ale campaniei electorale continue, se mai arată în document.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
33 comentarii