Partidul grec de stânga, Syriza, scindat după plecarea a 45 de membri din conducere, nemulţumiţi de noua orientare
Patruzeci şi cinci de politicieni greci, unii dintre ei figuri marcante, au părăsit partidul de stânga Syriza, acuzând direcţia politică imprimată de noul lider al formaţiunii, transmit dpa, AFP şi ANA, citate de Agerpres.
Grupul, condus de fostul ministru de finanţe Euclid Tsakalotos, făcea parte din comitetul de conducere de 300 de membri al partidului.
Într-o scrisoare colectivă făcută publică duminică, ei au declarat că decizia este un răspuns la stilul populist, chiar de dreapta, al noului preşedinte al Syriza, Stefanos Kasselakis, şi la reorientarea politică în consecinţă a fostului partid al stângii radicale.
Syriza (abreviere pentru Coaliţia Alianţei Progresiste Radicale de Stânga) a format guvernul condus de prim-ministrul Alexis Tsipras între 2015 şi 2019, la apogeul gravei crize financiare prin care a trecut Grecia.
Tsakalotos a fost cel care a răspuns în guvernul Tsipras de redresarea financiară dictată de troică.
După plecarea Syriza, partidul conservator Noua Democraţie, al actualului premier Kyriakos Mitsotakis, a guvernat singur. Anul acesta, Noua Democraţie a obţinut peste 40% din voturi, în timp ce Syriza a coborât sub 19% şi se află de atunci în frământări interne.
Stefanos Kasselakis, un om de afaceri în vârstă de 35 de ani, fost trader pentru Goldman Sachs, s-a confruntat cu critici imediat după ce a fost ales în mod surprinzător lider în septembrie.
Syriza rămâne cea mai puternică forţă de opoziţie în ciuda pierderi de electorat, dar, după înfrângere, a fost ocupată în mare măsură cu propriile disensiuni.
Sâmbătă, Kasselakis ceruse Comitetului central să excludă patru responsabili ai partidului foarte critici faţă de el, ameninţând că, în caz contrar, va organiza un referendum în partid.
În scrisoarea de demisie colectivă, semnatarii afirmă că aceasta a fost ‘picătura care a umplut paharul’ şi că ‘o astfel de practică de persecutare a unor cadre istorice înseamnă persecuţia şi ştergerea a înseşi stângii din Syriza’.
Prin plecarea a doi deputaţi (Euclid Tsakalotos şi Peti Perka), grupul parlamentar al Syriza va rămâne cu 45 de membri, din totalul celor 300 de parlamentari greci.
În media din Grecia au apărut speculaţii conform cărora şi alţi membri marcanţi ar putea să plece din partid şi să înfiinţeze o nouă formaţiune de stânga.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank