G4Media.ro

Partidul premierului grec Kyriakos Mitsotakis, amendat în urma unei scurgeri de date…

Foto: Facebook Kyriakos Mitsotakis

Partidul premierului grec Kyriakos Mitsotakis, amendat în urma unei scurgeri de date personale

Autoritatea elenă de protecţie a datelor (HDPA) a anunţat marţi că a aplicat o amendă de 40.000 de euro partidului conservator Noua Democraţie (ND) al premierului Kyriakos Mitsotakis în urma unei scurgeri de date personale înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, transmite AFP, preluată de Agerpres.

HDPA i-a amendat de asemenea, cu câte 10.000 de euro, pe cei doi supervizori ai partidului, printre care secretarul general pentru expatriaţi, Nikos Theodoropoulos, care a demisionat în momentul scandalului.

Sute de greci cu reşedinţa în străinătate, în majoritate în alte ţări europene, precum şi în SUA, au depus plângeri în martie că primiseră e-mailuri cu conţinut politic de la eurodeputata elenă Anna-Michelle Asimakopoulou, candidată pe lista ND la europarlamentare.

Peste 25.000 de persoane, care figurau pe lista de adrese a ND, au fost afectate de această scurgere, potrivit HDPA.

Autoritatea a constatat deficienţe în respectarea Regulamentul general privind protecţia datelor personale (GDPR) de către Noua Democraţie, ceea ce a facilitat ‘culegerea ilegală’ a fişierului în cauză.

Scurgerea acestor date a provocat un scandal la acea vreme, iar Anna-Michelle Asimakopoulou a fost nevoită să se retragă din cursa electorală.

Scandalul a survenit la două luni după ce majoritatea guvernamentală votase o lege care autoriza pentru prima dată în Grecia votul prin corespondenţă, ceea ce a declanşat o amplă campanie a guvernului ce avea ca ţintă importanta diaspora greacă din lume.

Într-un interviu acordat AFP în martie, Konstantinos Menoudakos, preşedintele HDPA, a afirmat că acesta era ‘al doilea caz major’ de încălcare a protecţiei datelor în doi ani după scandalul răsunător al ascultărilor ilegale de oameni politici şi jurnalişti prin intermediul softului spion Predator.

O amendă de 175.000 de euro a fost aplicată Ministerului Migraţiilor pentru încălcări ale sistemului de securitate electronică instalat în centrele de primire de migranţi pe insule din Marea Egee.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.