G4Media.ro

Partidul Verzilor din Germania cere sprijinul organizațiilor de mediu pentru a obține…

Sursa foto: Twitter/ BÜNDNIS 90/DIE GRÜNEN

Partidul Verzilor din Germania cere sprijinul organizațiilor de mediu pentru a obține angajamente mai ferme la negocierile cu social-democrații și liberalii pentru formarea guvernului

Verzii germani le-au cerut organizaţiilor de activişti de mediu să facă lobby pe lângă potenţialii lor parteneri de guvernare, social-democraţii şi liberalii, pentru ca aceştia să accepte măsuri mai ferme împotriva schimbărilor climatice, după ce susţinători ai partidului s-au declarat dezamăgiţi că un proiect de acord nu merge suficient de departe în această direcţie, transmite vineri Reuters, citată de Agerpres.

Într-o scrisoare nedatată, consultată de Reuters, liderii partidului Verzii recunosc că nu au reuşit să obţină suficiente angajamente din partea social-democraţilor (SPD) şi a liberalilor (FDP), şi le-au cerut organizaţiilor de mediu, printre care WWW Germania, să-i ajute să-şi pledeze cauza.

Liderii partidului au insistat mai ales pe necesitatea întăririi legislaţiei care să asigure că ratarea ţintelor de reducere a emisiilor cu efect de seră va declanşa automat măsuri menite să garanteze atingerea ţintelor viitoare.

Deocamdată, în spaţiul public au apărut puţine informaţii de la discuţiile tripartite începute la 27 octombrie, toate formaţiunile angajându-se public să formeze un guvern condus de SPD şi avându-l drept cancelar pe Olaf Scholz, actualul ministru de finanţe.

Scrisoarea menţionată este însă un indiciu clar al dificultăţilor pe care le au în a reconcilia principii uneori extrem de diferite, în interesul convenirii unui program de guvernare.

„Ar fi de mare ajutor, şi faceţi deja acest lucru într-o anumită măsură, dacă aţi putea face presiuni asupra SPD şi FDP pentru a avea o abordare mai ambiţioasă. Dacă va trebui să o facem singuri, negocierile vor fi mult mai dificile”, se spune în scrisoarea semnată de liderii Verzilor, printre care fosta lor candidată la postul de cancelar, Annalena Baerbock.

În timp ce Verzii şi SPD au viziuni apropiate în ce priveşte politicile economice şi sociale, FDP, favorabil mediului de afaceri, este mai circumspect faţă de măsuri care ar putea îngreuna activitatea industriilor producătoare cruciale pentru Germania.

Puţini observatori se aşteaptă însă ca negocierile să eşueze, un argument în acest sens fiind şi participarea lui Scholz la recentele summituri G20 şi COP26 alături de cancelarul Angela Merkel, care a provocat o controversă prin ceea ce a fost interpretat ca prezentându-l pe social-democrat liderilor lumii drept succesorul ei.

Totuşi, partidele implicate în negocieri sunt încă prudente în ceea ce comunică, amintindu-şi de prăbuşirea tratativelor de acum patru ani ce vizau formarea unui guvern de coaliţie tripartită condus de conservatorii Angelei Merkel.

Sursa foto: Twitter/ BÜNDNIS 90/DIE GRÜNEN

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...