PAS din Republica Moldova, formațiunea din care provine și președinta Maia Sandu, o susține pe Elena Lasconi în turul 2 al prezidențialelor din România
Președintele Parlamentului din Republica Moldova, Igor Grosu, care este și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, a anunțat că formațiunea sa o va susține „în mod categoric pe Elena Lasconi și va face campanie pentru candidatul pro-european” la alegerile prezidențiale din România.
„Sunt mândru de faptul că românii basarabeni au venit în număr atât de mare la vot – peste 80.000 de cetățeni din țara noastră și-au exprimat opinia politică, o prezență aproape dublă față de primul tur al prezidențialelor din 2019. Mă bucur că peste 80% dintre ei au votat candidați pro-democratici și pro-europeni, în timp ce extrema dreaptă a obținut un scor minuscul. Acest lucru demonstrează că românilor basarabeni le pasă de viitorul democratic și prosper al României și al Republicii Moldova”, a scris Igor Grosu pe pagina sa de Facebook, potrivit Radio Chișinău
„În turul 2 se vor confrunta Elena Lasconi, care s-a clasat pe primul loc în Republica Moldova, și Călin Georgescu, un candidat de extremă dreaptă, care a exprimat în trecut simpatii față de grupări neo-fasciste, dar și față de dictatorul rus Vladimir Putin. Elena Lasconi este un politician integru, principial, care va lupta pentru dezvoltarea economică și democratică a României în cadrul UE și NATO. De asemenea, avem încredere că Elena Lasconi va sprijini Republica Moldova și va oferi tot suportul necesar țării noastre în parcursul nostru de aderare la UE”, a declarat președintele Partidului Acțiune și Solidaritate.
Președintele legislativului moldovean a mai arătat că este crucial ca românii basarabeni să se mobilizeze mai mult ca niciodată pentru a o susține pe Elena Lasconi.
„Trebuie să protejăm România și Republica Moldova de extremiști și politicieni cu simpatii neo-fasciste, care admiră dictatorii. În turul 2 al prezidențialelor din România se decide nu doar soarta României, ci și a Republicii Moldova. O Românie prosperă, membră a UE și NATO, este absolut esențială pentru dezvoltarea europeană a Republicii Moldova. Alegerea la prezidențialele din România este mai clară ca niciodată”, a subliniat Igor Grosu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu