Pas important pentru reforma electorală în SUA: Alegătorii din New York vor putea să bifeze mai mulți candidați pe un buletin de vot
Alegătorii din New York City au decis, marți, cu o largă majoritate, să modifice Codul orașului, decizând că alegerile primare și speciale vor funcționa în baza unui nou sistem de votare, așa-numitul sistem bazat pe clasificarea candidaților, care le va permite votanților să își listeze pe buletinul de vot primii cinci candidați în funcție de preferințele lor. Analiștii cred că acest sistem, adoptat deja în mai multe orașe americane, va avea implicații majore asupra modului în care alegătorii din metropolă își vor alege reprezentanții, cu perspective reale ca el să fie însușit și în alte regiuni din Statele Unite. Printre altele, planul, care a fost sprijinit de politiciana progresistă Alexandria Ocasio-Cortez și candidatul democrat la președinție Andrew Yang, prevede eliminarea turului doi al alegerilor. Criticii acestui sistem afirmă că el este neconstituțional și confuz.
În cadrul acestui sistem de vot, alegătorii listează până la cinci candidați pe buletinul lor de vot. Alegătorii nu vor fi obligați să clasifice fiecare candidat și, dacă doresc, vor putea în continuare alege doar un singur candidat. Un candidat care primește majoritatea voturilor ca primă alegere a alegătorilor va câștiga alegerile.
Cu alte cuvinte, fiecare alegător are în continuare dreptul la un singur vot, dar poate indica opțiunile sale de rezervă. Dacă un candidat a strâns cele mai multe opțiuni de primul loc pe buletinele de vot, acel candidat câștigă scrutinul, la fel ca la alegerile tradiționale.
În cazul în care nu există un câștigător majoritar însă, ultimul candidat va fi eliminat și orice alegător care a avut acel candidat ca primă alegere va avea votul transferat la următorul candidat pe care l-a ales. Acest proces se va repeta până când vor rămâne în final doar doi candidați, iar candidatul cu cele mai multe voturi ca primă alegere a alegătorilor va fi cel declarat câștigător, potrivit Campaign Finance Board din New York.
Noul sistem de vot, ce va fi inclus în NY City Charter, va elimina turul al doilea al alegerilor în New York, care sunt organizate în mod tradițional atunci când niciun candidat nu obține cel puțin 40% din voturile exprimate. New York va adopta noul sistem de alegere pentru scrutinele primare și speciale pentru primarul metropolei, avocatul poporului, șeful finanțelor orașului, președinții de districte și consiliul municipal începând cu luna ianuarie 2021.
În New York, campania pentru modificarea sistemului de vot a fost finanțată de The Committee for Ranked Choice Voting NYC, Inc., care a strâns aproape 2 milioane de dolari, potrivit rapoartelor de finanțare ale campaniei. Aceasta include peste un milion de dolari de la Action Now Initiative, 500.000 de dolari de la James și Kathryn Murdoch și 100.000 de dolari de la Jonathan Soros, un important donator liberal și fiul miliardarului George Soros.
Ce spun susținătorii sistemului
Susținătorii afirmă ca votarea bazată pe clasificarea candidaților poate reduce polarizarea si campaniile controversate prin schimbarea scenariului. În loc să concureze pentru a fi prima alegere a votanților, candidații concurează și pentru a fi opțiunea cu numărul doi, trei și, uneori, chiar patru. Candidații sunt astfel încurajați să se adreseze unui spectru mai larg de votanți.
Experții cred că sistemul tinde, de asemenea, să încurajeze existența unui grup mai diversificat de candidați. Cei care care au studiat cel mai îndeaproape acest sistem electoral afirma că el a încurajat candidatura mai mulor candidați din rândul femeilor și minorităților, deoarece acestia s-au putut adresa și altor comunități unde e posibil să nu fi fost prima opțiunie a alegătorilor și să solicite voturile pentru a fi a doua alegere a acestora.
În plus, studiile au arătat ca sistemul îi face pe alegători să se simtă „mai fericiți” în privința procesului de vot, atât pentru că votul lor va avea șansa să conteze mai mult decât până acum, cât și pentru că pot vota pentru candidatul lor preferat, fără sa îsi faca griji că opțiunea lor se irosește într-o cursă în care candidații au ideologii apropiate.
Cei care au susținut modificarea felului în care votează locuitorii din New York, printre care se numără și Andrew Yang, unul dintre candidații democrați pentru Casa Albă la alegerile din 2020, au afirmat că sistemul le va permite alegătorilor să voteze candidați și din alte partide, nu doar din Partidul Democrat sau cel Republican, și să aleagă candidații pe care îi preferă cu adevărat.
„Votarea bazată pe clasificarea opțiunilor ne-ar permite să ne exprimăm adevăratele preferințe și ar face scena politică mai dinamică și mai receptivă. Ar trebui să facem ca acesta să fie modul în care votăm în toată țara,” a scris Yang într-un mesaj pe Twitter. Democratul, care a făcut din modificarea sistemului electoral una dintre temele sale majore de campanie prezidențială, a afirmat și el că sistemul forțează candidații să se adreseze unei categorii mai largi de alegători în loc să se concentreze pe o bază electorală mai puțin restrânsă.
La rândul ei, democrata Alexandria Ocasio-Cortez, una dintre vocile progresiste ale Partidului Democrat, a popularizat ideea votului bazat pe clasificarea opțiunilor, afirmând, într-un mesaj tweet că acesta este „destul de interesant.”
Vox a scris că în cadrul acestui sistem, alegătorii nu trebuie să încerce să-și dea seama dacă să sprijine candidatul cu cele mai mari șanse de a câștiga sau candidatul care le place cel mai mult, dar de care le e teamă că nu poate câștiga. „Aceștia pot vota sincer pentru candidatul lor preferat la prima alegere și apoi pot alege opțiuni de rezervă dacă candidații preferați nu se descurcă bine.” Acest lucru permite, de asemenea, alegătorilor să își exprime întreaga gamă de preferințe, trimițând semnale mai clare decât în cadrul sistemului de vot tradițional. „Și până la urmă, este posibil ca mai mulți alegători să ajungă să voteze câștigătorul. Alegătorii preferă acest tip de vot preferențial, deoarece consideră că este mai echitabil,” au afirmat ziariștii.
Comentatorii susțin că decizia aprobată marți la New York este una semnificativă, care va avea implicații majore în alegerile viitoare. Analiștii nu exclud ca sistemul să fie adoptat în anii următori și în alte regiuni din Statele Unite, modificând felul în care alegătorii americani își vor exprima opțiunile electorale.
Până una alta, având în vedere că New York este cel mai populat oraș din America, votul de marți a triplat numărul de americani din întreaga țară care vor utiliza sistemul de vot bazat pe clasificarea candidaților. Sistemul a fost folosit sau aprobat în alte 18 orașe, inclusiv San Francisco, Santa Fe, Oakland, Memphis, Minneapolis și Cambridge (Massachusetts), precum și în statul Maine, care în 2018 a devenit primul stat american care a adoptat acest sistem pentru alegerile federale.
Votul din New York dă astfel un imbold puternic unei reforme electorale susținute cu precădere de stânga americană. De altfel, și alți candidați democrati la președinția americană, precum senatorii Elizabeth Warren și Michael Bennet, o susțin acum cu putere.
Australia a folosit sistemul de vot bazat pe clasificarea candidaților de 101 ani, iar Irlanda l-a folosit de 98 de ani.
Argumente contra
Criticii sistemului afirmă însă că votarea bazată pe clasificarea candidaților pe buletinul de vot este confuză. Politico a scris recent că sistemul a dus uneori la „tactici neortodoxe de campanie electorală,” inclusiv la grupuri de candidați care au format alianțe împotriva concurenților pentru a câștiga voturile pentru locul doi sau trei. Guvernatorul din California, Gavin Newsom, el însusi un membru al Partidului Democrat, a votat împotriva unui proiect de lege luna trecută care ar fi permis mai multor orașe și districte din statul american să utilizeze acest sistem, susținând că ar provoca prea multă confuzie printre alegători.
Într-un raport publicat în luna august a scestui an, The Heritage Foundation, o organizație conservatoare de think tank, a afirmat că alegerea bazată pe clasificarea candidaților ar putea complica și mai mult opțiunile alegătorilor, în timp ce va devaloriza voturile individuale. „De asemenea, îi va dezamăgi pe votanți pentru că buletinele de vot care nu îi includ pe cei doi candidați intrați în cursa finală vor fi puse deoparte pentru a produce o majoritate falsă pentru câștigător,” se arată în raport. „La final, votul unui alegător ar putea ajunge să fie numărat pentru candidatul pe care el l-a clasat cu mult sub prima lui alegere – un candidat pentru care el ar putea să aibă obiecții politice puternice și pentru care nu ar vota într-un sistem tradițional de vot.”
Criticii afirmă, de asemenea, că sarcina de a clasifica mai mulți candidați îi va copleși pe nedrept pe alegătorii care nu beneficiază de prea multe informații și că complexitatea adăugată procesului electoral afectează cel mai mult minoritățile cu venituri mici.
„Pentru mine, lucrul cel mai important este că sistemul adaugă o complexitate suplimentară și asta impune costuri negative pentru alegători,” a declarat Jason McDaniel, politolog la Universitatea de Stat din San Francisco, care a spus că „nu va fi surprins să vadă o prezență ceva mai scăzută la vot” după ce New York a adoptat votarea bazată pe clasificarea candidaților.
În sfârșit, deoarece face ca numărătoarea voturilor să fie mai complexă, sistemul poate prezenta provocări majore pentru organizațiile de știri care vor să anunțe câștigătorii alegerilor imediat după închiderea secțiilor de vot.
Surse: New York Post, Vox, FoxNews, NBC, Politico
Foto: G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii