BREAKING Pas major spre Brexit: Guvernul britanic a aprobat acordul cu UE, mai rămâne doar hopul din Parlament
Guvernul britanic şi-a dat acordul, după o ședință-record de cinci ore, pentru proiectul de acord asupra Brexitului încheiat marţi cu Uniunea Europeană, a anunţat miercuri premierul Theresa May, potrivit Agerpres. Acordul a fost anunțat și de Comisia Europeană într-un comunicat de presă. May are de trecut acum un hop mult mai dificil, în Parlament, unde va avea de înfruntat atât Opoziia laburistă, cât și facțiunea ostilă din propriul partid.
Partidul său Conservator este însă foarte divizat în această problemă, între adepţii unui Brexit fără concesii şi eurofilii care preferă să rămână în UE. Theresa May va veni într-un Consiliu European convocat special în această lună pentru ca cele două blocuri să aibă un acord pentru Brexit. Urmează ratificarea acordului atât de Parlamentul britanic, cât și de Parlamentul European.
„Decizia colectivă a cabinetului este că guvernul trebuie să aprobe proiectul de acord”, a declarat Theresa May într-o scurtă declaraţie în faţa reşedinţei din 10 Downing Street.
„Este un pas decisiv care ne va permite să avansăm şi să finalizăm acordul. Opţiunile pe care le aveam erau dificile, în special în ce priveşte Irlanda de Nord”, a subliniat prim-ministrul, după care a adăugat: „Cred că proiectul de acord privind ieşirea (din UE) este cel mai bun posibil”.
Acesta va permite Regatului Unit să reia controlul „asupra banilor noştri, legilor noastre şi frontierelor noastre, va pune capăt libertăţii de mişcare, va proteja locurile de muncă, securitatea şi uniunea noastră”, a ţinut să sublinieze Theresa May.
„Ştiu că ne aşteaptă zile dificile şi că acordul va fi examinat amănunţit”, a mai spus prim-ministrul care trebuie să convingă parlamentul britanic să voteze proiectul de acord.
Foto: Theresa May (Sursa: Pagina personală de Facebook)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.