G4Media.ro

Pașapoartele de vaccinare riscă să devină un măr al discordiei între SUA…

sursa foto: Justin Trudeau

Pașapoartele de vaccinare riscă să devină un măr al discordiei între SUA și Canada

Solicitarea, la intrarea pe teritoriul celeilalte țări, a unei dovezi a vaccinării împotriva coronavirusului ar putea să devină o sursă de tensiune între Statele Unite și Canada, în contextul în care americanii și canadienii par să aibă opinii diametral opuse în această chestiune. Discuția legată de așa-numitele „pașapoarte de vaccinare” s-a intensificat recent în SUA, unde majoritatea locuitorilor pare să respingă ideea ca angajatorii, companiile și comercianții cu amănuntul ar putea și ar trebui să solicite clienților, angajatilor și vizitatorilor să demonstreze că s-au vaccinat împotriva COVID-19. De cealaltă parte, cei mai mulți canadieni sunt favorabili acestei idei.

Pașapoarte de vaccinare, care arată că o persoană a fost inoculată împotriva COVID-19, au fost promovate în întreaga lume ca un instrument potențial puternic în eforturile țărilor de redeschidere în siguranță pentru adunările publice și călătorii. Ideea a atras însă critici pe scară largă privind temerile legate de posibile încălcări ale confidențialității sau alte abuzuri împotriva drepturilor civile.

Deși numeroase țări din întreaga lume analizează introducerea pașapoarte de vaccinare (de exemplu, Marea Britanie și Uniunea Europeană iau în calcul emiterea unor astfel de certificate, în timp ce Israelul a introdus deja un ‘permis verde’ necesar la intrarea în hoteluri, cinematografe și săli de sport), Organizația Mondială a Sănătății a declarat că nu susține în prezent necesitatea pașapoartelor de vaccinare pentru călătorii, din cauza incertitudinii dacă inocularea previne sau nu transmiterea virusului, precum și a problemelor legate de discriminare.

Chestiunea pașapoartelor de vaccinare a ridicat din nou tensiunea între canadieni și americani, în condițiile în care disensiunile dintre cele două țări sunt deja amplificate de lipsa unui plan concret de redeschidere a frontierei terestre comune, precum și de decizia președintelui Joe Biden de a anula proiectul controversatului oleoduct Keystone XL dintre Canada şi Statele Unite printr-un decret prezidenţial chiar din ziua învestirii sale, pe 20 ianuarie. Keystone XL este considerat nu doar un proiect economic-vital în vestul Canadei, gândit să aducă miliarde de dolari pe an în venituri suplimentare din petrol, dar și un simbol politic major în țara nord-americană (la momentul respectiv, oficialii canadieni s-au declarat „profund dezamăgiți” de „pumnul în stomac” primit de la Biden). 

Un nou sondaj online Léger, comandat de Association for Canadian Studies (ACS)  și de Canadian Institute for Health Research de la Universitatea din Manitoba, sugerează că ideea introducerii și solicitării de pașapoarte de vaccinare este privită diferit de locuitorii din cele două țări.

Puțin peste jumătate dintre respondenții canadieni, respectiv 52%, au declarat că susțin dovada vaccinării anti-coronavirus pentru a intra la evenimente sau in diverse locuri, comparativ cu 43% dintre omologii lor din SUA.

O treime din canadieni, sau 33%, s-au opus ideii, comparativ cu 36% dintre americani care au declarat acest lucru. În SUA, 21% dintre respondenți au declarat că sunt indeciși în această problemă, comparativ cu 15% dintre canadienii chestionați.

Analiștii au explicat că, spre deosebire de Statele Unite unde în rândurile locuitorilor și ale companiilor există îngrijorarea că introducerea pașapoartelor de vaccinare le-ar putea afecta drepturile și libertățile, canadienii sunt mai înclinați să acorde prioritate binelui colectiv și să fie de acord cu astfel de documente. Viziunile lor diferite dau naștere la tensiuni. 

„Unele dintre aceste discuții ar putea fi foarte provocatoare,” a spus Jack Jedwab, președintele ACS, care este, în același timp, liderul Canadian Institute for Identities and Migration. „Canadienii nu vor privi cu bunăvoință ideea de a avea un număr semnificativ de oameni care traversează granița și care nu sunt vaccinați.”

Acest lucru, cred experții, ar putea fi parte din motivul diferenței de opinii care a apărut în ultimele zile între Casa Albă și guvernul de la Ottawa cu privire la necesitatea solicitării dovezilor privind vaccinarea.

Poziția americanilor

Americanii, indiferent că e vorba de Casa Albă, de opinia republicanilor sau a cetățenilor obișnuiți, par să respingă ideea introducerii pașapoartelor de vaccinare.

„Guvernul nu susține în prezent și nici nu vom susține în viitor un sistem care impune americanilor să aibă la ei o dovadă a vaccinării,” a declarat secretara de presă de la Casa Albă, Jen Psaki. Prioritatea administrației de la Washington va fi protejarea „vieții private și a drepturilor” locuitorilor americani „astfel încât aceste sisteme să nu fie utilizate împotriva oamenilor în mod nedrept,” a afirmat ea.

„Nu va exista o bază de date federală privind vaccinările și niciun mandat federal care să impună fiecărui (american) să obțină o dovadă unică de vaccinare,” a adăugat Psaki, care a adăugat însă că administrația de la Washington va oferi „recomandări” companiilor private care iau în considerare introducerea unor astfel de documente în cazul în care există adunări mari de persoane, precum stadioane și cinematografe. 

Poziția Casei Albe legată de această chestiune și-a găsit susținători în rândul republicanilor, care s-au declarat constant împotriva acestui tip de document. Guvernatorul din Texas, Greg Abbott, un republican care luna trecută a ridicat toate restricțiile împotriva coronavirusului din statul său, a semnat marți un ordin executiv care interzice utilizarea „pașapoartelor de vaccinare” care ar putea fi emise de guvernul de la Washington. „Nu încălcați libertățile noastre personale,” a scris Abbott pe Twitter.

Măsura urmează unei decizii similare luate săptămâna trecută de un alt republican important, guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, care a avut în ultimul an o atitudine anti-lockdown agresivă. „Pașapoartele de vaccinare reduc libertatea individuală și vor dăuna vieții private a pacientului,” se afirmă în ordinul semnat de DeSantis prin care s-a interzis solicitarea dovezilor de vaccinare pentru locuitorii din Florida. 

Ce cred canadienii

Sondajul de opinie Léger, precum și alte anchete similare au indicat faptul că cei mai mulți dintre canadieni sunt de acord cu introducerea unui document care să dovedească faptul că deținătorul său a fost imunizat împotriva coronavirusului. Majoritatea canadienilor afirmă că angajatorii, comercianții cu amănuntul și companiile ar trebui să solicite clienților, lucrătorilor și vizitatorilor să demonstreze că s-au vaccinat împotriva COVID-19.  

Ideea și-a găsit sprijin inclusiv la cele mai înalte niveluri ale guvernului de la Ottawa, după ce premierul Justin Trudeau a părut să fie receptiv la ideea introducerii documentelor de călătorie care să ateste vaccinarea. „Vom continua să lucrăm cu partenerii noștri din Statele Unite și la nivel internațional pentru a ne asigura că acest lucru se realizează în mod corespunzător,” a afirmat Trudeau marți. 

„Am văzut deja importanța dovezii vaccinării pentru călătoriile internaționale… în perioada pre-pandemică din ultimii ani. Cu siguranță va fi important, dar încă lucrăm la detaliile a ceea ce vom face în acest sens,” a afirmat șeful executivului canadian.

Diferențe de opinie

Cum se explică diferențele de opinie dintre cele două țări legate de pașapoartele de vaccinare? The Canadian Press l-a citat pe Matthew Mitchell, profesor de afaceri și strategii internaționale la Universitatea Drake din Des Moines (Iowa), care a spus că „în aceste zile, mulți americani sunt predispuși să se opună oricărui lucru pe care îl consideră o amenințare la adresa libertății.”

„Cred că odată cu creșterea etosului ‘nu ma călca pe coadă,’ în special în ultimii 10 ani, orice încălcare a libertăților individuale este privită cu suspiciune, este privită cu antagonism,” a afirmat Mitchell.

Problema pașapoartelor de vaccinare a devenit și mai delicată în condițiile în care, scrie The Canadian Press, Florida oferă vaccinuri tuturor celor care le solicită, lucru care a atras pacienți în vârstă din Canada. (După ce inițial a oferit vaccinuri la toți cei care solicitau, autoritățile din Florida solicită acum ca cel imunizat să prezinte măcar o dovadă de rezidență temporară în statul lor. Mulți canadieni au însă locuințe în statul american).

Interesul în obținerea unui vaccin în Florida a crescut din nou în ultima perioadă în rândul multor canadieni, în condițiile în care aceștia sunt nevoiți să aștepte chiar și patru luni de zile pentru a primi ambele doze de vaccin în Canada. Un specialist în asigurări de călătorie, Martin Firestone, a afirmat că mulți dintre clienții săi canadieni pur și simplu nu sunt dispuși să aștepte o perioadă atât de lungă pentru a primi rapelul.

„Dintr-o dată, am primit apeluri de la oameni care spuneau: ‘Acest lucru este o nebunie,’” a declarat Firestone, care, în multe cazuri, a fost sunat de clienți care au avut deja primul vaccin.

Odată imunizați în Statele Unite, canadienii sunt puși în fața unei noi dileme: administrarea vaccinului nu le oferă niciun avantaj în Canada, indiferent dacă este vorba de companiile de asigurări sau de cerințele federale de carantină pentru călători.

„În acest moment, guvernul și companiile de asigurări nu recunosc deloc că ați avut vreun vaccin și nu le pasă să vadă nicio dovadă,” a spus Firestone. „Canada se face că nu vede… și nu aveți vreun avantaj deoarece ați primit ambele vaccinuri.”

Potrivit reglementărilor actuale, călătorii complet vaccinați nu trebuie să fie testați înainte de a părăsi Statele Unite, cu excepția cazului în care este necesar un test in tara de destinație. De asemenea, U.S. Centers for Disease Control (CDC) susține că nu este necesară intrarea în carantină la întoarcerea în America.

Cetățenii americani, inclusiv cei care sunt complet vaccinați, trebuie să aibă asupra lor un rezultat negativ la testul COVID-19 realizat cu cel mult trei zile înainte de a urca într-un zbor spre Statele Unite.

„Ce se va întâmpla în viitor?” s-a întrebat Firestone. „Aceasta este o întrebare extraordinară – acesta va fi precursorul pașaportului pentru vaccinare, că trebuie să vedem dovada că ați avut vaccinul,” a declarat el.

Statistici SUA vs. Canada

Până în prezent, Statele Unite au raportat aproape 560.000 de decese provocate de coronavirus și circa 31 de milioane de cazuri, cel mai mare număr din lume, potrivit datelor Universității Johns Hopkins.

CDC a anunțat miercuri că aproximativ 110 milioane de americani au primit cel puțin o doză de vaccin anti-coronavirus, inclusiv aproximativ 64,4 milioane de persoane care au fost complet vaccinate prin vaccinul cu doză unică Johnson & Johnson sau cu cele două doze realizate de Pfizer-BioNTech și Moderna. Potrivit statisticilor Bloomberg, în ultima săptămână au fost administrate în medie 3,03 milioane de doze de vaccin zilnic.  

Sâmbătă seara, Canada a depășit 1 milion de cazuri de infectare cu coronavirus înregistrate de la începutul pandemiei. În acest moment, statisticile CTV News arată că țara nord-americană a înregistrat 1.031.336 de cazuri de COVID-19, cu un număr de 23.192 de decese. Numărul cazurilor active este de 62.696 la nivelul întregilor țări, în timp ce 945.308 de pacienți s-au vindecat.

Canada a avut un start ratat în ceea ce privește vaccinarea populației, în principal din cauza întârzierilor cu importul dozelor în condițiile în care țara nord-americană nu are capacitatea de a-și produce propriile vaccinuri. Până joi la prânz, doar 1,76% din populație a fost complet vaccinată și doar 11,91% din locuitori au primit cel puțin o doză, conform datelor guvernamentale.

Statisticile Bloomberg au indicat joi la prânz că 15.5% din populația Canadei a fost vaccinată cu prima doză și 3% dintre locuitori au fost imunizați complet, cu mult în urma Statelor Unite (33,1%, respectiv 19,4%), a Marii Britanii (47,5% – 8,5%) sau a Israelului (58.5% – 54%).

Surse: The Canadian Press, BBC, Reuters, CTV News, Bloomberg, CDC, New York Times

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Nu confundati parerile politicienilor cu restul!

  2. Asa e cu asa numitii liberali (nici o legatura cu sensul cuvintului): libertatile sint nimicuri pentru ei.
    Asa e si-n Europa, hipsterii la putere sint foarte galagiosi pentru „toleranta, antirasism, nediscriminare” si cind e vorba de realitate bariere si pasapoarte de vaccinare.
    Omul sanatos, dar nevaccinat, ce vina o avea in toata treaba asta? Ca nu s-a vaccinat, nu?

  3. „Binele colectiv”….
    Vom auzi din ce in ce mai des asta…