Pasarelele periculoase pe Centura Capitalei care nu duc nicăieri pot oricând provoca o tragedie: pilon din beton pe prima bandă de circulaţie, scări din fier nefixate în beton și nesemnalizate. CNAIR: „Sunt încă în lucru”
Pe Centura Capitalei, între localităţile Chitila şi Chiajna, sunt trei pasarele pietonale neterminate care oricând pot provoca o tragedie. Asta pentru că ele au fost lăsate de izbelişte după ce au ajuns într-un stadiu nesigur al construcţiei.
Pilonul din beton al uneia dintre ele a fost construit pe prima bandă de circulaţie îngreunând şi mai tare traficul deja supraaglomerat, scările din fier masiv nu sunt fixate în beton ci au fost suspendate cu ajutorul unor lemne, iar treptele şi podeţul propriu-zise nu sunt montate.
Mai mult decât atât, cele trei pasarele se află în plin câmp, în zone nepopulate. Presupunând că acestea vor fi terminate şi date în folosinţă, cei care vor dori să traverseze Centura Capitalei o vor putea face, însă nu vor ajunge nicăieri. În cazul pasarelei din dreptul localităţii Chiajna de exemplu, nu sunt trotuare iar pietonii ar da de fapt într-un canal de irigaţii, într-o linie de cale ferată, după care… într-un câmp. În situaţii asemănătoare se află şi celelalte două.
Potrivit specialiştilor consultaţi de G4Media.ro, CNAIR este singura responsabilă de situaţia în care s-a ajuns deoarece compania nu a reuşit să să sincronizeze construcţia pasarelelor cu lucrările de modernizare a centurei. Totodată, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti din cadrul CNAIR este cea care se face vinovată de trasarea necorespunzătoare a marcajelor.
„Sunt extrem de în culpă cei care au lăsat o astfel de structură pe drum, nesemnalizată şi nefixată în niciun fel. Iar sistemul de fixare trebuie să aibă un proiect verificat. Fără acel proiect verificat şi construit corespunzător pot oricând provoca accidente foarte grave, aşa cum s-a întâmplat de exemplu în Bucureşti, cu portalul limitator de la Pasajul Unirii.”, a declarat pentru G4Media.ro, Valentin Ciobanu, specialist în siguranţă rutieră.
Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) spun că pasarelele sunt în lucru şi dau asigurări că vor fi terminate până la sfârşitul lunii februarie.
„Stâlpul a fost scos din banda prin modificarea marcajelor si nu mai reprezinta pericol pentru circulatie. Pasarelele inca nu sunt finalizate. Contractul prevede finalizarea lor pana la sfarsitul lunii februarie 2023. Partile metalice sunt asigurate prin buloane si sudura pe stalpii de beton. Scarile de acces nu sunt inca finalizate dar elementele montate pana acum sunt asigurate la partea de sus cu sudura. Partea de jos a scarilor va fi incastrata intr-o podina de beton in următoarea perioada”, a declarat pentru G4Media.ro, Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii