Păsările pot „divorța” din cauza promiscuității sau a perioadelor lungi de separare

Relațiile amoroase sau separările de lungă durată sunt de obicei sinonime cu divorțul în cazul cuplurilor umane – dar se pare că factori similari joacă un rol în cazul despărțirilor dintre păsări, scrie The Guardian.

Se crede că peste 90% dintre speciile de păsări au, în general, un singur partener pentru cel puțin un sezon de reproducere, dacă nu chiar mai mult. Cu toate acestea, unele păsări monogame își schimbă partenerul pentru un sezon de împerechere ulterior, deși partenerul inițial este în viață – un comportament numit „divorț”.

Cercetătorii afirmă că au descoperit doi factori-cheie care sunt implicați în divorț la o gamă largă de specii de păsări: promiscuitatea masculilor și migrațiile pe distanțe lungi.

Scriind în jurnalul Proceedings of the Royal Society B, cercetătorii din China și Germania descriu modul în care s-au bazat pe datele publicate anterior cu privire la ratele de divorț pentru 232 de specii de păsări cu date privind mortalitatea și distanțele de migrație. De asemenea, echipa a acordat masculilor și femelelor din fiecare specie un „scor de promiscuitate” separat, pe baza informațiilor publicate despre comportamentul păsărilor.

În timp ce cercetătorii au constatat că o promiscuitate masculină mai mare a fost asociată cu rate mai mari de divorț, nu același lucru s-a întâmplat în cazul promiscuității femelelor.

„Atunci când o pasăre masculină este promiscuă, este adesea percepută ca o reducere a acestui angajament, deoarece atenția și resursele sale sunt împărțite între mai multe femele. Acest lucru îl poate face mai puțin atractiv ca partener și, astfel, este mai probabil să fie „divorțat” în următorul sezon de reproducere. În schimb, un mascul își poate spori condiția fizică prin împerecherea cu mai multe femele”, a declarat Dr. Zitan Song, coautor al cercetării de la Institutul Max Planck de Comportament Animal din Germania. Prin urmare, ratele de divorț pot crește acolo unde masculii au mai multe oportunități de a fi promiscui.

Cu toate acestea, Song a sugerat că promiscuitatea femelelor ar putea să nu ducă la aceleași consecințe.

Echipa a constatat, de asemenea, că speciile cu distanțe de migrație mai mari aveau o rată de divorț mai mare.

„După migrație, perechile pot ajunge la destinație în mod asincron, ceea ce duce la o situație în care cel care a sosit mai devreme se poate împerechea cu un alt partener, ceea ce duce la un „divorț”. De asemenea, migrația ar putea duce la aterizarea perechilor în locuri de reproducere diferite, provocând astfel un „divorț” din cauza pierderii accidentale. Acest efect se intensifică odată cu creșterea distanței de migrație”, a declarat Song. Echipa a observat că migrațiile mai lungi au redus fereastra de împerechere.