„Ştii ce mă bucură cel mai tare? Că facem Paştele de două ori. Am sărbătorit o dată săptămâna trecută, cu catolicii, iar duminică facem aşa cum ştim noi de-acasă, tradiţional,” spune Mihai L., un român care trăieşte în Montreal, descriind o situaţie întâlnită des printre românii de pe continentul nord-american. El spune că îmbrăţişarea tradiţiilor din ţara de adopţie nu-l face să fie „mai puţin român sau mai puţin ortodox. E pur şi simplu realitatea pe care am descoperit-o după ce am ajuns aici, în urmă cu opt ani.” Sute de mii de români ortodocşi din Canada şi Statele Unite sărbătoresc Paştele, la o săptămână după ce mulţi dintre ei au participat şi la sărbătoarea catolică similară.

O sărbătoare aşteptată. Mihai L. afirmă că sărbătorirea Paştelui ortodox este pentru el şi familia lui o parte importantă a tradiţiilor cu care au crescut în România. În momentul în care au ajuns în Canada, în 2009, nu s-au gândit să renunţe la sărbătorirea Paştelui sau a Crăciunului. „Dimpotrivă, ne-am zis că acest lucru ne va ajuta să uităm că suntem atât de departe de ţară şi de familiile noastre. După ce s-au născut copiii noştri, ne-a fost clar că am luat decizia cea bună. Am făcut doar un singur compromis: de câţiva ani buni sărbătorim şi Paştele catolic atunci când cele două sărbători nu cad în aceeaşi zi.”

A fost o decizie mai mult practică, explică el, căci lunea de după Paştele catolic e zi liberă în Canada. „Profităm de Paştele ortodox ca să mai primim o zi liberă de la firmă. Şefii mei sunt foarte atenţi când e vorba de chestiuni religioase. Diversitatea e la mare preţ în Canada şi nu comentează când le spun că îmi trebuie o zi liberă pentru a sărbători Paştele nostru,” afirmă românul, după care îmi face cu ochiul: „De ce să te mint, mai profit şi eu, că aşa fac toţi. Nu stă firma în loc că nu merg o zi la muncă. E sărbătoarea noastră, am şi eu dreptul să mă bucur, nu?”

L-am întrebat pe Mihai ce e diferit în modul în care sărbătoreşte Paştele în Canada faţă de cel din România. „Păi în afară de lipsa familiei şi a prietenilor, lucrurile sunt cam la fel. Noaptea mergem la slujba de Înviere, la o biserică românească de la noi din cartierul Saint Michel. Duminică mergem din nou la slujbă, după care fie facem o masă cu prietenii la noi acasă, fie suntem invitaţi la o familie de prieteni români. Femeile gătesc de toate. Şi ouă, şi drob, şi sarmale. Noi, bărbaţii, procurăm ţuică, vin şi palincă de-acasă, aşa că nu simţim vreo diferenţă foarte mare faţă de cum eram obişnuiţi în ţară.”
Românul, pe care l-am întâlnit într-un magazin specializat în vânzarea de produse originare din ţările est-europene, mărturiseşte că preferă ca de Paşte să îşi facă cumpărăturile în locuri cu mâncăruri tradiţionale ce-i amintesc de România.

„Cumpărăm cârnaţi, costiţă afumată, cozonaci cu nucă. În plus, aici găsim şi vopsea de ouă ca în România, celebra Gallus, lucru care o încântă pe soţia mea. O să-şi petreacă seara colorând ouăle cu copiii, iar micuţii sunt super încântaţi. Ei sunt aşa, mai occidentalizaţi, dar se bucură nespus de aceste sărbători. Spun deseori că vopsitul ouălor şi entuziasmul cu care aşteaptă Iepuraşul sunt lucrurile lor favorite în fiecare primăvară.”

În cele două magazine cu produse româneşti pe care le-am vizitat în Montreal, atmosfera e similară. Oameni preocupaţi se inghesuiau la raionul de mezeluri şi carne, unde cîrnaţii, pulpa de porc şi carnea tocată erau printre produsele cele mai căutate. Clienţii erau la fel de interesaţi de cozonacii proaspeţi, iar mulţi dăduseră comandă cu câteva zile înainte. „Soţia mea nu are timp foarte mult să gătească, aşa că preferăm să-i cumpărăm gata făcuţi. La fel, plăcinta cu brânză,” afirmă Dorin, care lucrează la o firmă de programare. „Noi stăm în Granby, la o oră de aici, dar preferăm să venim des în Montreal ca să ne facem aprovizionarea cu mâncare românească. Nimic nu se compară cu un muşchiuleţ de porc sau cu nişte jumări ca la mama acasă,” spune românul.

Unul dintre magazinele foarte populare printre românii din Montreal este Marche Epicure. Sâmbată, cu o zi înainte de sărbătoarea pascală, zeci de români au mers la magazinul unde produsele ruseşti, bulgăreşti sau româneşti se amestecă pe rafturile lungi. Valentina e din Zalău, în timp ce soţul ei e canadian francez, din Quebec. „Eu ţin foarte mult la toate sărbătorile de-acasă şi l-am învăţat pe Mark să se bucure de ele. Am sărbătorit şi săptămâna trecută, dar eu ţin mai mult la Paştele ortodox. Aşa că suntem aici să facem aprovizionarea: cârnaţi, telemea, ridichi, ceapă verde. Iar Mark e înnebunit după sarmale, aşa că vom lua şi varză murată.”

Valentina afirmă că Paştele ortodox pe care îl sărbătoreşte în Canada nu diferă foarte mult de cel de-acasă. La fel ca şi Mihai, ea crede că „sărbătoarea ar fi completă dacă am avea familia aici. Dar ne-am obişnuit cu asta. La anul, sperăm să-i aducem pe părinţii mei în perioada Paştelor, mama va găti cu siguranţă o mulţime de bunătăţi, aşa că o să mă simt ca la Zalău!”

Cum a sărbătorit Paştele catolic? „Cu familia lui Mark. Dar atmosfera e diferită de cea din România, iar oamenii nu se dau peste cap ca cei de-acasă ca să gătească toată ziua, să coloreze ouă şi să aibă zece feluri de mâncare. Am avut doar nişte ouă de ciocolată, iar mâncarea principală a fost poutine. Iar de băut, doar bere şi Coca Cola. Dar m-am obişnuit de câţiva ani cu asta, aşa că nu îmi pasă. Ştiu că vom recupera zilele acestea!” râde femeia, care locuieşte de mai bine de zece ani în Laval, în nordul metropolei canadiene.

Nu puţini sunt însă şi românii de pe continentul american care afirmă că, pentru ei, sărbătoarea de Paşte nu mai are acelaşi farmec, iar atmosfera e diferită de cea cu care care erau obişnuiţi în ţară. Departe de România, fără prieteni români sau trăind în familii mixte, fără biserici româneşti în apropiere, multora le vine greu să ţină pasul cu tradiţia. Un prieten român care locuieşte într-un orăşel aflat la graniţa dintre statele americane Idaho şi Nevada mi-a povestit că n-a mai fost la o biserică românească de mai bine de zece ani, dar că se străduieşte să respecte în fiecare an postul Paştelui şi să facă în aşa fel încât copiii lui, complet americanizaţi, să fie cât de cât la curent cu tradiţiile ortodoxe. „Este însă greu. Nu mai am pe nimeni în România, bunicii lor din partea mea au murit, iar familia soţiei nu este foarte religioasă. Dar au învăţat să se bucure de ouăle colorate şi de Iepuraşul care le aduce dulciuri.”

În ceea ce priveşte lipsa unei atmosfere de Paşte similare cu cea de acasă, poate ar trebui menţionat că românii din America de Nord sunt lipsiţi, în marea lor majoritate, de emisiunile cu teme pascale care ocupă transmisiile posturilor de televiziune din România în această perioadă. E adevărat, mulţi dintre ei urmăresc canalele de televiziune româneşti la televizor sau pe computere. Televiziunile importante americane şi canadiene nu difuzează însă decât rar emisiuni cu caracter religios, despre sărbătoarea de Paşte sau tradiţiile din această perioadă. Când o fac, accentul este pus pe caracterul comercial al sărbătorii, cu legenda Iepuraşului de Paşte şi a ouălor colorate. Mai importante poate sunt filmele artistice despre viaţa, moartea şi învierea lui Iisus, pe care le poţi găsi în aceste zile pe vreunul dintre canalele specializate în filme. Adevărul este însă că lipseşte cumva contextul general de sărbătoare religioasă autentică, aceasta fiind înlocuită cu una civilă, gândită să nu-i supere pe cei de o altă religie şi, în acelaşi timp, să-i bucure pe toţi. Sărbătoarea se petrece mai ales la biserica din comunitate şi acasă, în familie.

Poate mult mai importante sunt însă convorbirile pe care, în aceste zile, mulţi dintre românii din America şi Canada le au cu familia şi prietenii din ţară. Pe Facebook, Skype, Whatsapp sau la telefon, ei comunică cu cei apropiaţi şi trăiesc din plin emoţiile sărbătorii. De nenumărate ori am auzit români care mărturiseau că aşteaptă toată săptămâna pentru a-şi putea suna părinţii în Duminica Paştilor să le ureze „Sărbători fericite” şi să le arate ce mâncăruri au pregătit. Pentru mulţi dintre ei, apelurile din aceste zile sunt printre cele mai emoţionante din întregul an.

În America şi Canada, ca acasă. Paştele ortodox este sărbătorit în fiecare an de sute de mii de români din Canada şi Statele Unite. Potrivit datelor prezentate de Ambasada României la Washington, peste un milion de români trăiesc în SUA, în timp ce, în Canada, numărul românilor este de circa 230.000 de persoane (conform recensământului desfăşurat în 2016).

Indiferent că se află în oraşe mari (New York, Chicago, Detroit, Los Angeles, Toronto sau Montreal) sau în localităţi mai mici, bisericile româneşti devin de multe ori neîncăpătoare pentru cei care doresc să participe la slujba din Noaptea de Înviere. Mulţimea de credincioşi care cântă, cu lumânări în mână, este o imagine cel puţin curioasă pentru americani sau canadieni, mai ales că, de multe ori, enoriaşii ocupă străzile din jurul lăcaşului de cult, iar poliţiştii sunt nevoiţi să devieze circulaţia.

În unele dintre biserici, credincioşii rămân la biserică după slujba din Duminica Paştelor, unde se organizează mese pentru cei din comunitate. Dacă biserica nu are o încăpere separată pentru organizarea mesei festive, aceasta se face chiar în interiorul lăcaşului de cult. Fiecare enoriaş participă la organizare, fie aducând mâncare, fie pregătind cozonaci şi ouă roşii, fie pur şi simplu ajutând la pregătirea mesei de Paște.
Mulţi români organizează masa de Paşte la ei acasă, la care invită familia şi prietenii. Este un moment aşteptat de mulţi, căci le aminteşte de sărbătoarea similară de-acasă şi de tradiţiile pe care le cunosc de mici. Nu puţini sunt şi cei care preferă să organizeze masa în aer liber, să facă grătare în parcuri sau pur şi simplu să iasă în natură. Dar aceasta depinde de mulţi factori, iar locul în care trăiesc şi vremea au un cuvânt greu de spus .

Iar aşa cum a spus şi Mihai, mulţi români profită ca să-şi ia liber a doua zi de Paşte. Weekendul prelungit, cu slujba la biserică, mâncarea tradiţională şi petrecerea cu prietenii le aminteşte cumva de mini-vacanţa de care aveau parte în România, înainte să emigreze. E cumva o reîntoarcere în locurile pe care le-au lăsat în urmă, dar pe care nu le-au uitat.