G4Media.ro

UPDATE Patinatoarea rusă Kamila Valieva, campioană olimpică pe echipe în 2022, a…

Sursa foto: Twitter Olympics

UPDATE Patinatoarea rusă Kamila Valieva, campioană olimpică pe echipe în 2022, a fost suspendată patru ani pentru dopaj / Rusia acuză o „decizie politică”

Patinatoarea rusă Kamila Valieva, în vârstă de 17 ani, campioană olimpică pe echipe la Jocurile Olimpice din 2022, a fost suspendată timp de patru ani pentru dopaj, a anunţat, luni, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), transmite News.ro.

Ea a fost testată pozitiv cu trimetazidină (interzisă de Agenţia Mondială Antidoping din 2014), la sfârşitul anului 2021.

  • UPDATE Kremlinul a calificat drept „politică” decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS): „Bineînţeles că nu suntem de acord cu această decizie. Din punctul meu de vedere, aceasta este o decizie politică”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, conform AFP.

Decizia judecătorilor TAS vine la capătul unui caz complex, din cauza vârstei lui Valieva (15 ani) la momentul depistării testului pozitiv la Jocurile din 2022 şi a deciziei comisiei disciplinare independente a autorităţii antidoping din Rusia (RUSADA) de a nu o suspenda iniţial pe sportivă.

Suspendarea sa a intrat în vigoare în decembrie 2021, astfel că tânăra rusoaică ar trebui să poată concura la Jocurile Olimpice din 2026 de la Milano-Cortina.

„Kamila Valieva a comis o încălcare a regulilor antidoping şi este sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de patru ani, începând cu 25 decembrie 2021”, a precizat tribunalul de la Lausanne într-un comunicat.

Instanţa a adăugat că toate rezultatele competiţionale obţinute de la acea dată sunt anulate, inclusiv medalia de aur pe care în proba pe echipe la Jocurile din 2022.

În timpul Jocurilor Olimpice de la Beijing, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a decis că nu vor fi acordate medalii pentru proba de patinaj artistic pe echipe până când cazul Valieva nu va fi rezolvat.

Statele Unite au luat argintul, Japonia a obţinut bronzul, iar Canada s-a clasat pe locul patru.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. ati vazut voi orc cinstit?

  2. S-a dopat politic pentru gloria lui cracanel e suspendata „politic” pentru o sansa a celor corecti