Patriarhia Română anunță că eparhiile au oferit ajutoare de peste 3,5 milioane de euro de la începutul crizei Covid-19
Patriarhia Română anunță că eparhiile au oferit ajutoare financiare și materiale de peste 3,5 milioane de euro de la începutul crizei Covid-19.
Potrivit unui comunicat de presă al Patriarhiei, Biserica Ortodoxă Română continuă ampla sa acțiune caritabilă dedicată celor afectați de pandemie, oferind ajutor concret și diversificat, la nivel de parohii și eparhii, persoanelor vârstnice și sărace, bolnave sau cu dizabilități, celor aflați temporar în izolare sau în carantină.
Prin implicarea directă a centrelor eparhiale, protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor din cuprinsul Patriarhiei Române, în perioada 28 aprilie – 4 mai, a fost oferit un ajutor financiar și material în cuantum de încă 2.273.189 lei.
Rezultatul ajutorului oferit până în prezent la nivelul întregii Patriarhii, în cuantum de 17.149.663 lei (peste 3,5 milioane euro), reflectă puternica solidaritate a clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, precum și capacitatea de mobilizare a acestora de a-i ajuta pe oamenii aflați în necazuri și suferințe, se mai arată în comunicat.
NOTĂ: Articol publicat în cadrul proiectului ”România ajută!”, realizat de G4Media.ro în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii