Patriarhul Daniel, mesaj de Ziua Mondială a Reţelelor de Socializare: Este nevoie de cultivarea discernământului digital, iar Biserica este chemată să ghideze credincioşii în acest sens
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, îi îndeamnă pe credincioşi dar şi pe preoţi să utilizeze cu discernământ şi cu măsură reţelele de socializare în viaţa lor personală, precum şi în activităţile pastorale, misionare sau profesionale, dar să acorde mai mult timp comuniunii reale, şi nu virtuale, cu familia, cu parohia şi cu frumuseţile naturii, relatează Agerpres.
Patriarhul Daniel a transmis duminică un mesaj în contextul în care în data de 30 iunie sunt organizate diverse campanii online pentru a marca Ziua Mondială a Reţelelor de Socializare, platforme care înregistrează un număr tot mai crescut de utilizatori inclusiv în România.
„Mai mult ca oricând, în epoca actuală a comunicării instantanee, a fluxului încărcat de informaţii diverse, a ecranelor care luminează cu lumină artificială, este nevoie de cultivarea discernământului digital, iar Biserica este chemată să ghideze credincioşii în acest sens. Consecventă zelului misionar al Sfinţilor Apostoli şi al Sfinţilor Părinţi de a transmite iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, Biserica noastră va folosi cu înţelepciune (curaj şi prudenţă) reţelele de socializare pentru comunicarea cu omul de astăzi”, afirmă conducătorul BOR.
Majoritatea eparhiilor, parohiilor şi mănăstirilor din cuprinsul Patriarhiei Române au pagini de Facebook, dar şi conturi emergente pe alte reţele de socializare şi, în plus, reţelele de socializare au început să fie utilizate tot mai des de către preoţi pentru pastoraţie, în special în diaspora română, menţionează sursa citată.
„Însă, utilizarea acestor reţele în lucrarea misionară presupune responsabilitate eclezială şi înţelepciune pastorală, deoarece, deşi o tehnologie nouă oferă noi posibilităţi de dezvoltare, totuşi ea poate aduce şi noi provocări sau pericole în privinţa păstrării valorilor spirituale, culturale şi sociale tradiţionale ale persoanelor şi popoarelor. Multitudinea de idei şi opinii individuale exprimate liber în spaţiul virtual trebuie supusă mereu unei analize critice şi selective, potrivit valorilor permanente ale credinţei şi moralei creştine. În acest sens, Mântuitorul Iisus Hristos ne avertizează că „pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua Judecăţii” (Matei 12, 36). Iar Sfântul Apostol Petru ne îndeamnă zicând: „Trăiţi ca oameni liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii” (1 Petru 2, 16). De asemenea, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă astfel: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (1 Corinteni 6, 12)”, se arată în mesaj.
Patriarhul Daniel accentuează necesitatea ca oamenii să conştientizeze faptul că reţelele de socializare consumă cea mai de preţ resursă a vieţii – timpul – care este „darul lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor, adică pentru dobândirea vieţii veşnice”. De asemenea, relaţia concretă, nu virtuală, cu oamenii şi cu natura reprezintă „izvor de sănătate şi bucurie pentru sufletul şi trupul omului, în familie şi în societate”.
„În concluzie, îndemnăm pe toţi preoţii şi credincioşii noştri să utilizeze cu discernământ şi cu măsură reţelele de socializare în viaţa lor personală, precum şi în activităţile pastorale, misionare sau profesionale, dar să acorde mai mult timp comuniunii reale (nu virtuale) cu familia, cu parohia şi cu frumuseţile naturii”, subliniază conducătorul BOR.
Sursa foto: basilica.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii