Patronatele din turism critică aplicaţia pentru granturile de lucru şi solicită măsuri reparatorii
Industria turistică din România este nemulţumită cu privire la aplicaţia pentru granturile de lucru şi solicită măsuri reparatorii, conform Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), citată de Agerpres.
ANAT, alături de celelalte organizaţii din turism, trage un semnal de alarmă privind programul de înscrieri pentru IMM-uri la alocarea granturilor pentru capital de lucru, care a demarat pe 22 octombrie, la ora 10:00. „Există multe suspiciuni cu privire la accesul unor aplicanţi la conţinutul şi forma cererii înainte de deschiderea oficială a aplicaţiei, în condiţiile în care nici tutorialul transmis nu cuprindea toate informaţiile necesare. O posibilă variantă este alocarea unor fonduri semnificativ mai mari pentru a satisface întreaga cerere, altfel se introduce suplimentar o concurenţă nedreaptă între companiile care au fost mai „repede de mână” şi celelalte, ceea ce duce la distorsionare inacceptabilă a industriei turismului”, susţin patronatele din turism.
În acest sens, ANAT atenţionează, într-un comunicat de presă transmis, duminică, AGERPRES, că, în cazul agenţiilor de turism, unde există mai multe modalităţi de evidenţiere a cifrei de afaceri, stabilirea unui unic criteriu de calcul pentru acordarea granturilor de lucru devine inechitabilă. „Peste 90% dintre agenţiile de turism evidenţiază cifra de afaceri la valoarea marjei şi nu la valoarea totală a rulajului realizat într-un exerciţiu financiar”, arată reprezentanţii asociaţiei de profil.
„ANAT salută propunerea înaintată de Federaţia Industriei Hoteliere (FIHR) şi de Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), de a merge pe o schemă de ajutor care să acopere un procent de 20% din diferenţa între cifra de afaceri realizată în 2019 şi cea realizată în 2020. Pentru comparaţie, pentru o valoare facturată de 1.000 de lei, înregistrată de marea majoritate a companiilor drept cifră de afaceri, agenţiile de turism înregistrează, ca şi cifră de afaceri, o medie de 70 de lei. În mod corespunzător, spre exemplu, un ajutor de 20% raportat la cifra de afaceri, înseamnă pentru vasta majoritate a companiilor din economie un aport de 200 de lei, în timp ce pentru agenţii acesta se traduce printr-o sumă de numai 14 lei, de 14 ori mai puţin!”, declară Dumitru Luca, preşedintele ANAT, asociaţie care deţine, la ora actuală, preşedinţia Alianţei pentru Turism (APT).
Foto: Pexels.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu