G4Media.ro

Patronatul din industria farma: Pentru următoarele două-trei luni nu vor fi probleme…

sursa foto: Pixabay.com

Patronatul din industria farma: Pentru următoarele două-trei luni nu vor fi probleme de aprovizionare a farmaciilor, însă deja s-au scumpit unele materii prime și cu 50%/ China și India au restricționat exporturile / Cetățenii încep să facă stocuri de medicamente, nu recomandăm

Pe termen scurt nu există probleme de producție în domeniu în România și de aprovizionare a farmaciilor din cauza epidemiei mondiale de coronavirus, însă materiile prime s-au scumpit deja mai ales pentru medicamentele care tratează febra și durerile, a declarat, marți, pentru G4Media.ro, Dragoș Damian, reprezentantul Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER). Prețurile medicamentelor nu vor fi majorate, pentru că acestea sunt reglementate, dar se pune problema dacă toți producătorii vor putea suporta majorarea prețurilor la materii prime.

Potrivit acestuia, China și India au început să restricționeze exporturile de materii prime, iar unele țări europene au început să își facă stocuri de medicamente, astfel că este de așteptat să impună restricții la exporturi. Dragoș Damian a precizat că pe termen foarte scurt (două-trei luni) nu vor fi probleme de aprovizionare a farmaciilor, însă situația este în dinamică și nu pot fi excluse lipsuri peste câteva luni.

„China și India încep să restricționeze exporturile de materii prime. Sunt țări europene, precum Danemarca și Germania, care au început să facă stocuri de medicamente. Este evident că dacă aceste țări încep să-și facă stocuri, vor restricționa exporturile”, a declarat Damian.

Acesta a precizat că au început să crească prețurile la materiile prime, în condițiile în care 60% din materiile prime pentru medicamente la nivel mondial sunt furnizate de India și China. Valoarea materiilor prime furnizate doar de China este de aproximativ 200 de miliarde de dolari anual.

Dragoș Damian a menționat că, spre exemplu, au crescut cu 25% prețurile la materiile prime pentru Paracetamol și Ibuprofen, iar în general au fost majorate prețurile materiilor prime pentru medicamentele care tratează febra și durerea, simptome asociate cu coronavirusul.

Reprezentantul PRIMER a explicat că, deși crește prețul materiilor prime, prețurile medicamentelor nu vor fi majorate, pentru că acestea sunt reglementate, astfel că toate costurile suplimentare sunt suportate de producători. În acest condiții, există riscul ca la un moment dat unii producători să nu mai poată suporta costurile de producție.

Potrivit lui Dragoș Damian, sunt materii prime care s-au scumpit și cu 50%.

Acesta a subliniat că, pe termen foarte scurt, nu sunt probleme de producție și aprovizionare din aceste cauze, pentru că producătorii au stocuri de materii prime până în iunie, însă pe termen mai lung nu se poate face o estimare, deoarece situația este în dinamică.

Reprezentantul PRIMER a precizat că 60% din medicamentele vândute în România sunt produse în țară.

„În farmacii sunt medicamente, dar se observă că cetățenii încep să își facă stocuri, ceea ce noi nu recomandăm, în primul rând pentru că medicamentele au un termen de valabilitate și, în al doilea rând, pentru că trebuie administrate doar la indicația medicului”, a adăugat Damian.

Acesta a precizat că, așa cum este și recomandarea generală a Organizației Mondiale a Sănătății, bolnavii cronici trebuie să aibă un stoc de medicamente pentru trei luni.

„Dacă lipsește ceva din farmacii, este din cauza celorlalte motive de aprovizionare, nu a coronavirusului. Lipsa unor produse din farmacii are legătură cu politicile publice foarte proaste de la un guvern la altul”, a subliniat reprezentantul PRIMER.

Întrebat dacă, în actualul context, autoritățile guvernamentale au luat legătura cu producătorii de medicamente pentru eventuale măsuri de prevenire a lipsei produselor din farmacii sau de realizare a unor stocuri, Dragoș Damian a răspuns negativ.

Foto: Pixabay.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Usturoi, ghimbir, Vitamina C. Nu vorbeste nimeni de ele … Ce antivirale mai puternice calitate/pret exista ? S-a prostit lumea complet. Era tara compromisa dar acum baremi o sa aiba paracetamol in casa … Asa, macar pt. ficat …