G4Media.ro

Patronatul producătorilor de medicamente: Producţia este pusă în pericol de ”creşterea astronomică”…

Sursa foto: Pexels

Patronatul producătorilor de medicamente: Producţia este pusă în pericol de ”creşterea astronomică” a preţurilor la energie electrică şi gaze

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) anunță joi într-un comunicat de presă că producţia de medicamente este pusă în pericol de !creşterea astronomică” a preţurilor la energie electrică şi gaze, adăugând că sute de medicamente sunt vândute sub preţul de producţie, iar Ministerul Energiei nu a luat nicio măsură.

”Majorarea masivă a preţurilor la energie şi gaze ne-a determinat să trimitem o adresă în data de 3 decembrie 2021 către Ministerul Energiei prin care solicităm ca măsură temporară plafonarea preţului energiei electrice la 400 lei/MWh. Însă, Ministerul Energiei nu a răspuns solicitării noastre. Deşi la nivel declarativ autorităţile sunt preocupate de creşterea rolului fabricilor de medicamente din ţară, în special în actualul context pandemic, în realitate nu există niciun fel de măsuri care să acopere aceste declaraţii. De altfel, în primăvara acestui an, furnizorii de energie au avertizat asupra creşterii explozive a preţurilor la electricitate şi gaze, în timp ce autorităţile recomandau să ne îndreptăm către piaţa liberă pentru că preţurile se vor stabiliza, fapt care a fost contrazis de realitate”, a declarat doctorul Dragoş Damian, director executiv PRIMER, citat în comunicat.

PRIMER reuneşte cele mai importante 19 situri de fabricaţie de medicamente din ţară și atrage atenţia că prețul la electricitate s-a triplat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar prețul la gaze naturale este de cel puţin şase ori mai mare.

”Dorim pe această cale să ne cerem scuze pacienţilor, medicilor şi farmaciştilor care vor fi afectaţi de problemele care vor apărea, însă lipsa de reacţie a Ministerului Energiei nu ne permite continuarea producţiei medicamentelor care înregistrează pierderi. Ne aflăm din păcate în aceeaşi situaţie de contradicţie între vorbele şi faptele autorităţilor, care spun că trebuie să întărim fabricile de medicamente din ţară, însă, în realitate nu se iau măsuri concrete la solicitările venite din partea PRIMER. Ca urmare, să nu ne mirăm că producţia indigenă este la cel mai mic nivel istoric, sub 10% şi că România se va adânci şi mai mult în dependenţa importurilor de medicamente”, a mai completat reprezentantul PRIMER.

Sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Nu scumpiti viagra! Ca ma ia cu ameteli!

  2. Simplu, scumpiți!

  3. Ramane lumea fara zeama? No nu i bai!