Patru agenți de poliție rutieră, condamnați la închisoare cu suspendare pentru luare de mită
Apelurile a patru agenţi de poliţie din cadrul Serviciul Poliţiei Rutiere Maramureş, formulate împotriva sentinţelor de condamnare într-un dosar de luare de mită, au fost respinse respinse ca nefondate, a anunţat, marţi, Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Maramureş.
Inculpaţii au primit pedepse de până la patru ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi pentru fapte de luare de mită, fals şi favorizarea făptuitorului. Curtea de Apel Cluj a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, cei patru urmând să presteze între 80 şi 120 de zile de muncă în folosul comunităţii.
În acelaşi dosar a fost condamnat la închisoare cu suspendare şi un inculpat fără calitate specială, acuzat de dare de mită.
Toţi inculpaţii au solicitat judecarea lor în procedura recunoaşterii învinuirii, cererile fiind admise de instanţă.
Serviciul Judeţean Anticorupţie Maramureş precizează că anterior, în aceeaşi cauză, instanţa competentă a admis alte două acorduri de recunoaştere a vinovăţiei în cazul unor agenţi de la Serviciul Poliţiei Rutiere, care au primit pedepse cu suspendare pentru luare de mită. De asemenea, instanţa a stabilit ca ambii inculpaţi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile.
Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că în perioada septembrie-decembrie 2019, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, mai mulţi inculpaţi, agenţi de poliţie rutieră, au pretins şi primit diferite sume de bani sau produse de la mai multe persoane, fie pentru a nu aplica sancţiuni contravenţionale cu privire la contravenţiile comise, fie pentru a aplica sancţiuni contravenţionale mai blânde, de regulă fără măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule.
Sursa Foto: Politia Rutiera/Arhiva
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
5 comentarii