G4Media.ro

Patru europeni au ajuns pe Staţia Spaţială Internaţională la bordul unei capsule…

Sursa Foto: NASA

Patru europeni au ajuns pe Staţia Spaţială Internaţională la bordul unei capsule SpaceX

Patru astronauţi europeni au andocat sâmbătă cu succes la Staţia Spaţială Internaţională (ISS), unde au fost întâmpinaţi de echipajul ISS, informează DPA.

Noii sosiţi, care au călătorit la bordul unei capsule Crew Dragon a SpaceX contractate de Axiom Space, o companie privată din Statele Unite cu sediul la Houston, vor rămâne la bordul ISS pentru două săptămâni.

Fostul astronaut NASA de origine spaniolă Michael López-Alegría, italianul Walter Villadei, suedezul Marcus Wandt şi turcul Alper Gezeravci au decolat de la Centrul spaţial Cape Canaveral din statul american Florida, joi, transmite Agerpres.

Alper Gezeravci a devenit primul cetăţean turc care a ajuns în spaţiul cosmic.

Potrivit Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), Wandt este primul dintr-o nouă generaţie de astronauţi europeni care participă, prin intermediul Axiom Space, la zboruri comerciale cu echipaj uman.

Printre cele 20 de experimente pe care le va realiza la bordul ISS, se numără o analiză a efectelor designului spaţiilor de cazare asupra nivelurilor de stres ale astronauţilor, precum şi decodificarea modificărilor produse în structura celulară în condiţii de imponderabilitate.

Călătoria a fost organizată de Axiom Space în colaborare cu NASA şi SpaceX. Potrivit relatărilor media, costurile acestei misiuni se ridică la 50 de milioane de euro pentru fiecare pasager.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...