Patru indivizi apropiați de dreapta radicală, arestați în Franța la cererea unui judecător antiterorist/ Sunt suspectați de plănuirea unor acțiuni violente
Patru indivizi apropiaţi de dreapta radicală, suspectaţi de plănuirea unor acţiuni violente, au fost plasaţi în arest preventiv marţi, în Franţa, la solicitarea unui judecător antiterorist, a indicat o sursă judiciară pentru AFP, citată de Agerpres.
Trei dintre cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 43 de ani şi 69 de ani, au fost arestaţi marţi dimineaţă de poliţişti în regiunile Hautes-Pyrénées (sud), Meuse (est) şi Hauts-de-Seine (în apropiere de Paris). Al patrulea individ fusese deja întemniţat într-un dosar de răpire a unei fetiţe, în aprilie, în estul Franţei.
Toţi cei patru sunt apropiaţi ai francezului Rémy Daillet, cunoscut în mediile complotiste şi suspectat de implicare în cazul răpirii fetiţei, dosar care a provocat multă emoţie în Franţa.
Potrivit postului de televiziune BFMTV, cei patru bărbaţi aveau planuri care vizau centre de vaccinare anti-COVID şi antene 5G.
Aceste arestări au fost realizate în cadrul unei anchete numite „Onoare şi naţiune”, desfăşurată de judecătorii antiterorişti la Paris şi în care trei persoane au fost inculpate la începutul lunii mai şi alte cinci pe 24 septembrie pentru „asociere infracţională teroristă”.
Începând din 2017, şase anchete legate de proiecte de atentate ale dreptei radicale au fost deschise de Parchetul antiterorist.
Una dintre anchete, care viza gruparea numită OAS (Organizaţia Armatelor Sociale), a condus la un proces împotriva a şase persoane care se derulează în prezent la Paris.
Sursa foto: Twitter/ Préfecture de Police
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii