
Patru militari americani, daţi dispăruţi în timpul unui exerciţiu de antrenament la frontiera cu Belarusul / Militarii ar fi murit
UPDATE
Secretarul general al NATO Mark Rutte anunţă miercuri că patru militari americani daţi dispăruţi în timpul unui antrenament în Litania au murit, dar precizează că nu cunoaşte detaliile, relatează The Associated Press.
Un oficial american declară AP, sub protecţia anonimatului, că cei patru militari au fost implicaţi într-un accident în timpul antrenamentului.
Rutte a anunţat într-o vizită la Varşovia că a fost informat cu privire la moartea celor patru militari americani şi că se gândeşte la familiile lor şi la Statele Unite.
”Aceste sunt în continuare nişte informaţii preliminare şi nu cunoaştem detaliile. Sunt veşti cu adevărat teribile şi ne gândim la familii şi la apropiaţi”, a declarat Rutte presei la Varşovia.
Cei patru militari participau la un antrenament tactic programat la momentul incidentului, a anunţat într-un comunicat Armata americană în Europa şi Africa, la Wiesbaden, în Germania.
Potrivit postului public lituanian LRT, cei patru militari americani şi vehiculul la bordul căruia se aflau au fost daţi dispăruţi marţi după-amiaza în timpul unui exerciţiu la Poligonul de antrenament Generalul Silvestras Žukauskas, la Pabradė, o localitate situată la mai puţin de zece kilometri de frontiera cu Belarusul.
Știrea inițială
Patru militari americani au ”dispărut” în timpul unor exerciţii militare în Lituania, anunţă miercuri Comandamentul american în Europa şi armata acestei ţări baltice, relatează AFP, conform News.ro.
Trupe lituaniene şi străine şi elicoptere aparţinând Forţelor Aeriene şi grănicerilor au fost desfăşurate în căutarea militarilor daţi dispăruţi, anunţă într-un comunicat Ambasada Statelor Unite la Vilnius.
Acest incident a avut loc în timpul unui exerciţiu militar pe un poligon de antrenament în estul Lituaniei, în apropiere de Pabrade, la frontiera cu Belarusul.
”Zona posibilă a fost acum identificată, iar o operaţiune de căutare şi salvare este în curs”, anunţă într-un comunicat armata lituaniană.
Autorităţile lituaniene au primit un fost informate cu privire la dispariţia militarilor marţi după-amiaza.
Serviciul de presă al Armatei americane în Euorpa şi Africa confirnmat într-un comunicat că militarii ”desfăşurau la acel moment un antrenament tactic progranat”.
”Vreau să le mulţumesc personal Forţelor Armate lituaniene şi primilor care au intervenit, care ne-au venit rapid în ajutor în operaţiunile noastre de căutare”, declară comandantul general al Corpului Armatei a V-a, locotenent-generalul Charles Costanza, citat în acest comunicat.
Lituania, un stat membru al NATO şi Uniunii Eurpene (UE), găzduieşte peste 1.000 de miliatri americani, staţionaţi prin rotaţie într-o bază.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.