G4Media.ro

Patru răniți, după ce un autobuz a lovit câteva maşini şi s-a…

stb autobuz bucuresti bloc sursa foto captura video mercedes

Patru răniți, după ce un autobuz a lovit câteva maşini şi s-a oprit într-un bloc din Capitală. Oficialii STB resping suspiciunile potrivit cărora cauza ar fi fost o defecțiune la sistemul de frânare. O cronologie

Patru persoane au fost rănite, luni, după ce un autobuz al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), în care nu se aflau pasageri, a lovit mai multe autoturisme şi s-a oprit apoi într-un boc de pe Şoseaua Orhideelor din Capitală.

Autobuzul ar fi avut o defecţiune la sistemul de frânare, arată primele informaţii, informează News.ro, lucru negat, însă, de oficiali ai companiei, citați de Agerpres.

Potrivit acestei din urmă surse, în urma verificărilor, STB neagă posibilitatea unei defecţiuni la sistemul de frânare sau alte defecţiuni tehnice. În schimb, STB suspectează drept cauză a accidentului faptul că şoferului autobuzului i s-ar fi făcut rău la volan. Șoferul a fost dus la spital de un echipaj medical, pentru investigaţii.

Autobuzul a fost sigilat criminalistic şi transportat la autobază, unde marţi o comisie de specialişti va verifica din punct de vedere tehnic vehiculul, au mai adăugat sursele citate.

Şoferul autobuzului STB, care circula pe linia 163 şi în care nu se aflau călători, a pierdut controlul asupra volanului şi a lovit două autoturisme parcate, după care autobuzul s-a oprit într-un bloc de pe Şoseaua Orhideelor din Sectorul 6. În accident au fost implicate şi două autoturisme aflate în mişcare.

În urma accidentului au fost rănite patru persoane, fiind vorba despre şoferii autovehiculelor aflate în mişcare şi de un pasager al unuia dintre autoturisme. Răniţii au fost transportaţi la Spitalul Universitar.

Şoferii au fost testaţi în ce priveşte consumul de alcool, rezultatele fiind negative.

Parcul auto al companiei publice de transport a Capitalei este unul învechit. Însă probleme tehnice au fost raportate în ultimele luni și la unele dintre autobuzele noi, marca Otokar, achiziționate anul trecut (detalii AICI).

Cel mai grav accident în care au fost implicate mijloace de transport în comun a avut loc la 10 iulie 2008 în Bucureşti şi s-a soldat cu 13 răniţi. Un autobuz s-a ciocnit cu un troleibuz, la intersecţia străzilor Huedin cu Reşiţa, din cauza unui autoturism care a ieşit de pe o stradă secundară, fără să se asigure, şi a tăiat faţa autobuzului. Treisprezece persoane au fost rănite. Şoferul troleibuzului a fost grav rănit.

Mai jos, o cronologie realizată de Agerpres:

24 aprilie 2019 – O tânără de 18 ani a fost rănită într-un accident rutier care a avut loc în zona Calea Vitan – Energeticienilor, fiind lovită de un autobuz STB (linia 123). Tânăra a fost transportată la spital.

23 iunie 2018 – Un autobuz al liniei 313 a Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB, actuala Societate de Transport Bucureşti – STB) a lovit cinci autoturisme parcate pe Bulevardul Alexandru Obregia, în dreptul staţiei Dragoş Mladinovici. Nu au fost înregistrate victime.

12 decembrie 2016 – Un accident în care au fost implicate un autobuz RATB şi un tramvai, care a ieşit de pe şine, s-a produs la intersecţia străzilor Baba Novac şi Mihai Bravu. Dintre călătorii aflaţi în cele două vehicule, trei au acuzat probleme medicale.
5 septembrie 2016 – Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi un autobuz RATB s-a produs pe strada Doctor Staicovici, în zona Palatului Parlamentului, zece persoane fiind rănite.

19 septembrie 2014 – Un autobuz RATB de pe linia 301, care circula regulamentar, a fost acroşat pe Calea Dorobanţilor de un autoturism al cărui şofer nu s-a asigurat când a intrat de pe o stradă secundară în Calea Dorobanţilor. Cinci persoane – patru călători din autobuz şi o persoană din autoturism – au fost rănite uşor.

20 aprilie 2013 – Şoferul unui autobuz RATB a pierdut controlul volanului, după ce i s-a făcut rău, pe fondul unor probleme cardiace, la intersecţia dintre strada Liviu Rebreanu şi bulevardul Nicolae Grigorescu. Autobuzul a intrat pe trotuar, lovind un pieton şi avariind trei maşini.

23 noiembrie 2012 – Un autobuz RATB cu şase pasageri la bord a fost lovit în plin de o maşină condusă de un şofer aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, pe un bulevard din Bucureşti. Cei şase călători au scăpat nevătămaţi, dar şoferul vinovat a fost transportat la spital cu răni grave.

28 august 2011 – Mai multe persoane care circulau cu un autobuz RATB de pe linia 102 au ajuns la spital după ce un autoturism a tăiat calea autobuzului, în zona podului Vitan, iar şoferul a frânat brusc.

Sursa foto: captură video

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Bucurestenii nu se gandesc la mentenanta.

    Daca vroiau mentenanta, nu mai votau cu Firea.

  2. Fara sa vreau sa-l contrazic pe ala cu mafia lui, de data asta nu mi se pare vinovata duamna Firea. Contractul de mentenanta ar fi trebuit semnat de primarii anteriori, cei care au si cumparat autobuzele Citaro.
    Si, ca sa contrabalansez un pic lucrurile, daca aceeasi duamna Firea nu varsa banii cu nemiluita in catedrala aia megalomanica, poate ramaneau si bani de dat Reatebeului, sa-si repare harburile.

    Pe mine ma distreaza insa altceva. Prima reactie a RATB a fost sa dea vina pe sofer. Ca intotdeauna, mortul e de vina. Aici n-a murit, dar nu le putem avea pe toate.
    Eu vad problema asa: un autobuz a facut un accident. Fie din cauze mecanice, sistemul de franare, cauciucurile sau mai stiu eu ce altceva, fie din cauze umane, soferul caruia i-a venit rau. In ambele cazuri, Reatebe este in culpa. Fie ca n-a investit destul in mentenanta masinilor trimise pe strazi, fie ca n-a facut controalele medicale cu atentie.

    M-as astepta la cateva controale serioase pe partea de medicina muncii. In momentul asta, orice control de medicina muncii se face la „f#t#-i ma-sa”, „noi ne facem ca-i controlam, aia se fac ca ne platesc”.
    Medicul care l-a declarat apt ar trebui sa raspunda penal.

    Iar daca totusi era ceva mecanic, cel care a semnat foaia de parcurs a autobuzului sa treaca cativa ani pe la Rahova…

  3. Chapeau!!

  4. Dacă avea Diabet și l-au lăsat să conducă e neglijență criminală . RATB ului puțin îi pasă de noi ,bani și sporuri cât mai mari și incompetență cât cuprinde.

  5. Un articol scris de dragul de a fi scris… ca tot nu avem cu ce umple paginile.
    O statistica fara nici o logica, fara cap si coada…. 8 accidente incepand cu 2011 fara nici o referire la nimic….. acelasi tip de autobuze sau nu, vina soferilor 9unul baut su altul cu probleme cardiace), vina materialului auto…?

    Per total putem trage concluzia ca fost vina soferilor in restul situatiilor……..

    Deh, ca dupa cozonaci….

  6. Pandelesti ati votat, pandelesti aveti