G4Media.ro

Patru ruși au fost arestați în Norvegia pentru nerespectarea interdicției de fotografiere…

sursa foto: Pexels

Patru ruși au fost arestați în Norvegia pentru nerespectarea interdicției de fotografiere în locuri strategice

Poliţia norvegiană a anunţat luni arestarea a patru ruşi suspectaţi de încălcarea unei interdicţii de fotografiere, după o serie de arestări similare, într-un climat de tensiune în locuri strategice ale ţării, transmite AFP, citată de Agerpres.

Nu a fost dezvăluită natura exactă a obiectivului sau locului faţă de care au manifestat interes cei patru ruşi, trei bărbaţi şi o femeie.

Acest anunţ a fost făcut la câteva zile după arestarea altor doi ruşi acuzaţi, în două cazuri separate, că au folosit ilegal drone şi au făcut fotografii şi/sau videoclipuri pe teritoriul norvegian.

Cei patru ruşi au fost arestaţi joi, în nordul ţării, într-o maşină înmatriculată în Rusia şi au fost plasaţi în arest preventiv timp de şapte zile, a informat poliţia regională într-un comunicat.

Aceştia fuseseră observaţi anterior făcând fotografii într-o zonă supusă unei interdicţii de fotografiere în această regiune din Nordland.

Sosiţi din Finlanda la sfârşitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie, cei patru ruşi în vârstă de aproximativ douăzeci de ani făcuseră un volum „semnificativ” de fotografii. Ei neagă acuzaţiile, pretinzând că sunt simpli turişti, a declarat un oficial al poliţiei, Gaute Rydmark, pentru postul TV2.

Ministrul norvegian al justiţiei, Emilie Enger Mehl, a refuzat să comenteze acest caz, dar a spus că „există o presiune crescută asupra Norvegiei din punct de vedere al informaţiilor”.

Potrivit poliţiei, cei patru tineri ruşi nu erau echipaţi cu o dronă, spre deosebire de cei doi ruşi arestaţi anterior, tot în nordul Norvegiei.

Norvegia a interzis, la fel ca alte câteva ţări occidentale, survolarea teritoriului său către ruşi, cu drone sau în orice alt fel, din cauza ofensivei militare din Ucraina.

Ambasada Rusiei în Norvegia a deplâns o lipsă de informaţii din partea autorităţilor norvegiene cu privire la această interdicţie şi a apreciat măsura ca fiind nejustificată şi discriminatorie.

În Norvegia, încălcarea interdicţiei de fotografiere se pedepseşte cu un an de închisoare, iar încălcarea interdicţiei de survolare a teritoriului cu trei ani de închisoare.

În prezent cel mai mare furnizor de gaze din Europa, Norvegia a întărit securitatea din jurul instalaţiilor sale de petrol şi gaze după zboruri misterioase cu drone, în special în apropierea unor platforme offshore, şi după presupusa sabotare a conductelor de gaz Nord Stream 1 şi 2 din Marea Baltică.

Spaţiul aerian din jurul Stavanger, capitala petrolieră a regatului, a fost închis duminică pentru scurt timp după o nouă semnalare a unei aeronave fără pilot pe cerul acestei regiuni situate în sud-vestul ţării.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Adică muscalu’ orc, turistu’ onest adicătelea, nu are dreptu’ sa se pozeze cu frumusetile naturale norvegiene, rafinarii si platforme petroliere?! Ce nazisti si norvegienii ăstia, dom’le, trebuie tratati de urgenta, nu mai merge asa.