G4Media.ro

Patru suspecți în asasinarea președintelui haitian Jovenel Moise, extrădați în SUA

sursa foto: Facebook/ Président Jovenel Moïse

Patru suspecți în asasinarea președintelui haitian Jovenel Moise, extrădați în SUA

Trei americani de origine haitiană şi un columbian au fost extrădaţi marţi în Statele Unite pentru rolul lor în asasinarea preşedintelui haitian Jovenel Moise în iulie 2021, au anunţat autorităţile americane, scrie AFP, citată de Agerpres.

Cei patru indivizi, care erau în arest în Haiti, vor fi prezentaţi miercuri unui judecător federal la Miami care va aduce la cunoştinţă împotriva lor, potrivit unui comunicat al Departamentului de Justiţie.

Înaintea lor, trei bărbaţi au fost deja transferaţi în Statele Unite pentru a fi traşi la răspundere în acest dosar.

Jovenel Moise, 53 de ani, a fost împuşcat de un comando înarmat în noaptea de 6 spre 7 iulie 2021, în reşedinţa sa privată din Port-au-Prince, fără ca gărzile de corp să intervină. Moartea lui a agravat şi mai mult haosul din această ţară mică şi săracă din Caraibe.

Poliţia haitiană a arestat rapid peste 40 de suspecţi, printre care vreo 20 de foşti militari columbieni, recrutaţi potrivit acesteia de o companie de securitate cu sediul în Florida, CTU. Ancheta s-a lovit ulterior de neajunsurile sistemului judiciar local.

Justiţia americană, competentă să judece comploturile puse la cale pe teritoriul ei, a preluat ştafeta.

După primii trei suspecţi, ea i-a inculpat pe doi cetăţeni americani de origine haitiană, James Solages, 37 de ani, şi Joseph Vincent, 57 de ani, precum şi pe columbianul German Rivera, 44 de ani, pentru „conspiraţie în vederea comiterii unei crime sau răpiri în afara teritoriului american”.

Într-un rechizitoriu separat, ea îl urmăreşte penal pe Christian Sanon, un bărbat în vârstă de 54 de ani, care are şi dublă cetăţenie americană şi haitiană şi care avea „ambiţii politice” în Haiti, pentru „export ilegal de mărfuri din Statele Unite”.

Concret, justiţia americană îi acuză pe James Solages şi Christian Sanon că au discutat, în cadrul unei întâlniri din Florida în aprilie 2021, o schimbare de regim în Haiti. La sfârşitul reuniunii lor, au căzut de acord asupra unei liste cu arme, printre care puşti, mitraliere, grenade.

O lună mai târziu, Christian Sanon a comandat echipament pentru „miliţia sa privată”, o forţă de aproximativ 20 de columbieni condusă de German Rivera şi care trebuia să îi asigure securitatea în Haiti.

În iunie acelaşi an, el a trimis vreo 20 de veste antiglonţ în Haiti fără a respecta formalităţile vamale americane – ceea ce i se reproşează în prezent.

Potrivit comunicatului, James Solages, Joseph Vincent şi German Rivera s-au întâlnit pe 6 iulie 2021 în apropierea casei preşedintelui pentru a împărţi arme, iar primul a anunţat că scopul misiunii era uciderea lui Jovenel Moise.

Cei trei indivizi riscă închisoarea pe viaţă, iar Christian Sanon, o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...