
Patruzeci de refugiaţi de origine siriană evacuaţi din Turcia au fost transferaţi în România, în cadrul programului de relocare extra-UE
În cadrul programului de relocare extra-UE, în această lună au fost transferați din Turcia în țara noastră 40 de refugiați sirieni, relatează Agerpres.
„Prin acest demers, România contribuie activ alături de comunitatea internaţională la sprijinul şi protecţia refugiaţilor strămutaţi în state terţe, punând în aplicare angajamentele asumate pentru perioada 2020-2021. Finanţarea acţiunilor de relocare a fost susţinută din Programul Naţional Fondul pentru Azil, Migraţie şi Integrare 2014-2020″, informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI).
Poliţiştii IGI – Direcţia Azil şi Integrare împreună cu reprezentanţii Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie au întâmpinat, pe parcursul acestei luni, la sosirea în Bucureşti, 40 de refugiaţi evacuaţi din Turcia.
Transferul refugiaţilor sirieni reprezintă punerea în aplicare a prevederilor Hotărârii de Guvern nr.1596/2008 privind relocarea refugiaţilor în România, pentru perioada 2020-2021, pentru relocarea a 200 de persoane aflate în nevoie de protecţie din Iordania, Liban şi Turcia.
Operaţiunea de transfer a cetăţenilor sirieni reprezintă rezultatul demersurilor şi acţiunilor efectuate, pe parcursul mai multor luni, în vederea selectării şi acceptării în România a persoanelor aflate în nevoie urgentă de relocare.
„Activitatea de transfer a fost organizată cu sprijinul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, care a oferit asistenţă migranţilor până în ţara noastră. De asemenea, complementar asistenţei guvernamentale, prin proiecte cu finanţare europeană, OIM va continua să ofere asistenţă specifică cetăţenilor sirieni pe o perioadă de maximum 45 de zile, ulterior fiind înscrişi în programul de integrare”, arată sursa citată.
Costurile aferente activităţilor de relocare au fost finanţate din Programul Naţional Fondul pentru Azil, Migraţie şi Integrare 2014-2020.
Activităţile premergătoare transferului, examinările medicale, asistenţa anterioară transferului în România, transportul din ţara de prim azil în România şi pe teritoriul naţional, asistenţa acordată pe timpul transferului şi după sosirea în România sunt finanţate prin intermediul proiectelor implementate la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări, relatează Agerpres.
sursa IGI.MAI.Gov
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii