G4Media.ro

Patruzeci de tone de gunoi au fost ridicate de pe un teren…

sursa foto: DIICOT

Patruzeci de tone de gunoi au fost ridicate de pe un teren din cartierul bucureștean Giuleşti

Un număr de patruzeci de tone de gunoi au fost ridicate, miercuri, de pe un teren de 1.000 de metri pătraţi din Giuleşti, situat la intersecţia străzilor Cotul Siretului cu Podul Dâmboviţei, iar debarasarea restului de circa 38 de tone de deşeuri va continua, potrivit reprezentanţilor Primăriei Sectorului 6.

Reprezentanţii autorităţii locale au scris, miercuri, pe Facebook, că moloz provenit din construcţii, saltele de pat şi alte deşeuri voluminoase, peturi, gunoi menajer şi cadavre de animale transformaseră locul într-o groapă de gunoi peste care crescuse vegetaţie spontană, transmite Agerpres.

Conform surselor citate, zeci de muncitori de la Administraţia Domeniului Public şi de la Urban, cu utilaje de mari dimensiuni, au ridicat, miercuri dimineaţă, jumătate dintre cele aproximativ 78 de tone de deşeuri, iar joi continuă debarasarea terenului.

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 au menţionat că în perioada următoare în zonă vor fi montate camere de supraveghere, iar mai departe terenul va fi inclus în planul de amenajări peisagistice al autorităţii locale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...