G4Media.ro

VIDEO Patruzeci şi cinci de morţi în Africa de Sud, în urma…

VIDEO Patruzeci şi cinci de morţi în Africa de Sud, în urma căderii unui autobuz de pe un pod de la 50 de metri înălţime

În total 45 de persoane, aproape toţi pasagerii unui autobuz, au murit joi în Africa de Sud, într-un accident rutier grav, după ce vehiculul a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri înălţime, şi s-a zdrobit pe fundul unei râpe, relatează AFP conform News.ro

”Accidentul, implicând un autobuz de transport de pasageri din Botswana, la Moria (nord), s-a soldat cu cel puţin 45 de morţi şi un rănit grav”, anunţă într-un comunicat Ministerul Transporturilor.

”Şoferul a pierdut controlulu vehiculului şi a lovit bariere de securitate pe pod. Autobuzul a trecut peste pod şi a lovit solul, unde a luat foc”, precizează ministerul.

În autobuz se aflau 46 de persoane, inclusiv şoferul

O singură persoană – un copil în vârstă de opt ani – a supravieţuit, potrivit Departamentului provincial al Transporturilor.

Copilul a fost transportat la spital.

”Unele cadavre au ars încât sunt de nerecunoscut, altele sunt blocate sub epavă, iar altele sunt împăştiate la faţa locului”, precizează într-un comunicat departamentul.

Operaţiuni au continuat până joi seara târziu, precizează el.

Accidentul a avut loc pe un pod uriaş suspendat între două dealuri, în apropiere de Mmamatlakala, în provincia Limpopo (nord), la peste 300 de kilometri depărtare de Johannesburg.

Autobuzul are numere de înmatriculare din Botswana, potrivit autorităţilor locale.

Naţionalitatea pasagerilor nu a fost confirmată în acest stadiu.

Ministrul Transporturilor Sindisiwe Chikunga, care s-a dus la faţa locului joi, a promis o anchetă aprofundată asupra cauzelor accidentului.

Africa de Sud dispune de una dintre cele mai dezvoltate reţele rutiere din Africa, însă se află între cei mai slabi elevi în domeniul securităţii rutiere.

Preşedintele Cyril Ramaphosa i-a îndemnat joi pe sud-africani ”să facă tot ce pot pentru ca sărbătoarea Paştelui să treacă în siguranţă”.

”Paştele nu trebuie să fie o perioadă în care să aşteptăm statistici ale unor tragedii sau răniri pe drumurile noastre”, a îndemnat el într-un comunicat cu doar câteva ore înainte de accident.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...