G4Media.ro

Paul Biya, președintele absent și vacanțele din bani publici. Cum se cheltuie…

Paul Biya, președintele absent și vacanțele din bani publici. Cum se cheltuie 40.000 de dolari într-o singură zi

Paul Biya, președintele Camerunului, conduce țara cu mână de fier încă din 1982. Este unul din cei mai longevivi șefi de stat de pe continentul african. La începutul lunii octombrie a câștigat din nou, fără nicio dificultate, alegerile prezidențiale.

Deși Camerunul este departe de a fi un stat democrat, Paul Biya a permis în 1990 și altor partide să intre pe scena politică. Până atunci, singurul partid legal a fost Uniunea Națională pentru Camerun.

Camerunul ocupă un loc special pe harta continentului african. Este țara africană colonizată atât de Franța, cât și de Anglia. Zona francofonă ocupă partea de nord a statului, pe când sudul aparține anglofonilor. În ultimii ani, conflictul dintre francofonii centraliști și autonomiștii anglofoni a escaladat.

Tensiunea dintre cele două regiuni a devenit pronunțată mai ales după ce Paul Biya a permis autonomiștilor anglofoni să se organizeze politic și să ceară autonomia, sau chiar independența, regiunii lor. Dar în tot acest timp, președintele Camerunului a fost mai mult absent.

Într-un articol al BBC, Paul Biya este numit „președintele absent”. Articolul BBC mai informează că președintele african este un admirator al șampaniei franțuzești și al hotelurilor de lux elvețiene. Organised Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) a dat publicității o statistică cu numărul aproximativ de zile pe care președintele Paul Biya le-a petrecut în vizite private în Europa: aproximativ 60, se arată în același articol.

Pasionaţi de shopping şi mari consumatori de şampanie franțuzească, în ciuda celor 38 de ani de diferenţă, cei doi reuşesc să umple paginile ziarelor de scandal. De altfel Grădina Zoologică din capitala Yaoundé a decis să-i omagieze botezând doi pui de leu Paul şi Chantal. Se mai zvoneşte că adevărata locuinţă a preşedintelui este o cameră a Hotelului Intercontinental din Geneva. Ca să nu mai vorbim despre vacanţele luxoase ale celor doi din sudul Franţei, unde se pare că ar fi cheltuit 40.000 de dolari pe zi pentru 43 de camere de hotel.

Confirmat din nou în funcția de președinte de Curtea Constituțională,  Paul Biya va conduce Camerunul pentru al şaptelea mandat consecutiv. Şeful de stat în vârstă de 85 de ani va rămâne la conducerea ţării până când va împlini la 92 de ani, întrecând astfel recordul înregistrat de colegul Robert Mugabe, care a rămas la cârma statului Zimbabwe până la 93 de ani, scrie și La Stampa, citată de Rador.

Într-o ţară din ce în ce mai divizată din cauza divergenţelor etnice dintre regiunile anglofone şi cele francofone, doar 3,5 de milioane de alegători au votat, iar noul preşedinte a câştigat cu 71% din voturi. Numere dubioase, potrivit opoziţiei, care-l acuză din nou de fraudarea alegerilor, fără să fie luată însă în serios de Curtea Constituţională care a validat victoria lui Biya, care devine astfel, al doilea cel mai longeviv preşedinte african.

În tăcerea generală a comunităţii internaţionale şi a media mainstream, de aproape doi ani în ţara africană se desfăşoară o confruntare violentă între  anglofoni şi regiunile francofone, care a cauzat sute de victime şi a dat naştere unor episoade de violenţă extremă.

Camerun este una dintre puţinele ţări din Africa cu o colonizare dublă, fenomen ce a lăsat amprenta asupra populaţiei locală. De mult timp regiunile anglofone cer mai multe drepturi, cereri reduse deseori la tăcere cu ajutorul violenţei armatei.

Definit de compatrioţii săi “preşedintele absent”, şeful de stat din Camerun, acompaniat de excentrica sa soţie Chantal, a petrecut anul trecut 60 de zile în afara ţării pentru vizite private (date furnizate de asociaţia ‘Organised Crime’ şi de Corruption Reporting Project).

Mulţi dintre detractorii și opozanții săi sunt în închisoare, însă în faţa criticilor privind lipsa de libertate din ţară, Biya reacţionează spunând că el a fost cel care a introdus democraţia multipartită în Camerun. Catolic fervent, după studiile de drept făcute în Franţa s-a întors în Camerun şi de atunci nu a mai plecat de la putere.

Mare aliat al Franţei, joacă un rol central pe tabla de şah a Africii centrale, începând de la lupta împotriva grupării Boko Haram din partea de nord a ţării, la graniţa cu Nigeria.

(Surse: BBC, La Stampa, RADOR)

Sursă foto: Contul de facebook al președintelui Paul Biya

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Pazea Byia… Ca te prinde iohannes din urma.

  2. Ar fi utila o verificare a sintaxei articolului. Compilat probabil din sursele indicate la sfarsit unele paragrafe au fost copiate in locul gresit. De ex despre sotia Chantal aflam la sfarsit, desi se fac referiri la ea mai devreme.

  3. Citat din articol: „…va rămâne la conducerea ţării până când va împlini la 92 de ani, întrecând astfel recordul înregistrat de colegul Robert Mugabe, care a rămas la cârma statului Zimbabwe până la 93 de ani…”

    Poate ne lamuriti in ce anume consta recordul. Pana atunci – matematica ne spunea ultima data ca 92 este mai mic decat 93. Vorbesc de matematica aia din statul paralel – nu matematica lui genunche. Ori poate tocmai pe aceea ati avut-o in vedere?

  4. Hotel suite = apartament de hotel, nicidecum suita(!)

    „Pasionaţi de shopping şi mari consumatori de şampanie franceză, în ciuda celor 38 de ani de diferenţă, cei doi reuşesc să umple paginile ziarelor de scandal.” – care cei doi, ca pana aici nu a fost mentionat decat unul?

    Ce traducere penibila, incepeti sa coborati standardele, tovarasi, ca si Hotnews-ul…

  5. Cred ca l-ati facut cu google translate… Pacat. Le dati apa la moara pesedeilor si postacilor…