Paul McCartney susține că John Lennon este cel care a iniţiat despărţirea trupei The Beatles în 1970
Muzicianul britanic Paul McCartney a declarat într-un interviu BBC că John Lennon a fost cel care a iniţiat despărţirea trupei The Beatles, în 1970, relatează News.ro.
Timp de aproximativ 50 de ani, McCartney şi-a asumat vina pentru destrămarea uneia dintre cele mai populare trupe din istoria muzicii.
Totul a pornit de la un comunicat de presă emis pentru albumul său solo din 1970, „McCartney”, în care a dezvăluit că este într-o „pauză” din activitatea grupului. El spunea atunci că nu poate să prevadă un moment când Lennon şi McCartney vor relua parteneriatul compozistic.
Într-un nou interviu acordat BBC, el a declarat că despărţirea a fost impulsionată de John Lennon.
„Nu am instigat despărţirea. Acela a fost Johnny al nostru”, i-a spus muzicianul lui John Wilson. „Nu sunt persoana care a iniţiat despărţirea. Nu, nu, nu. John a intrat într-o încăpere într-o zi şi a zis părăsesc The Beatles. Şi a spus «este chiar palpitant, este ca un divorţ». Apoi am fost lăsaţi să adunăm cioburile”.
Wilson a întrebat dacă trupa ar fi continuat în cazul în care Lennon nu ar fi plecat. „Ar fi putut. Ideea a fost că John îşi făcea o viaţă nouă cu Yoko şi voia să stea în pat o săptămână în Amsterdam pentru pace. Nu aveai ce să comentezi. A fost cea mai dificilă perioadă din viaţa mea”, a răspuns Paul McCartney.
„Aceasta a fost trupa mea, munca mea, viaţa mea. Voiam să continue. Credeam că facem chestii destul de bune – «Abbey Road», «Let It Be» nu erau rele – şi credeam că putem continua”.
El a adăugat că managerul Allen Klein a fost vinovat pentru confuzia creată în jurul destrămării The Beatles, deoarece acesta a spus că avea nevoie de timp pentru a finaliza chestiuni ce ţineau de afacere.
„Timp de câteva luni am fost nevoiţi să ne prefacem. Era ciudat, pentru că toţi ştiam că este finalul The Beatles, dar nu puteam pleca pur şi simplu”.
În final, Paul McCartney i-a dat în judecată pe ceilalţi membri ai trupei, căutând dizolvarea relaţiilor contractuale pentru ca Allen Klein să nu aibă drepturi asupra muzicii lor.
„Trebuia să lupt şi singurul mod în care o puteam face era să îi dau în judecată pe ceilalţi Beatles, pentru că mergeau cu Klein. Şi mi-au mulţumit pentru asta ani mai târziu. Dar nu eu am iniţiat despărţirea”, a mai spus McCartney.
Anterior, el a precizat că proiecte ca „The Beatles Anthology” şi documentarul „Get Back” al lui Peter Jackson nu ar fi putut fi vreodată posibile fără acţiunea sa legală.
Interviul integral acordat de McCartney pentru BBC Radio 4 va fi difuzat pe 23 octombrie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii