G4Media.ro

Paul Stănescu: Dacă noii liberali şi useriştii au păreri foarte bune despre…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Paul Stănescu: Dacă noii liberali şi useriştii au păreri foarte bune despre capacitatea lor de guvernare, noi facem un pas în lateral

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, arată că dacă noii liberali şi useriştii au păreri foarte bune despre capacitatea lor de guvernare, PSD face un pas în lateral şi îi lasă să îşi asume în faţa românilor ce vor să facă cu ţara asta. El mai afirmă că unii liberali au mintea cam scurtă, uită cam repede că a trebuit să vină PSD la guvernare să echilibreze o ţară în derivă, transmite News.ro.

”PSD nu ţine cu dinţii de guvernare aşa cum au tot invocat în mod ipocrit unii zilele acestea. Mai mult, nu putem gira măsuri absurde propuse de partide care, deşi au avut ocazia, nu au demonstrat că ştiu ce înseamnă responsabilitatea guvernării. Dacă noii liberali şi useriştii au păreri foarte bune despre capacitatea lor de guvernare, noi facem un pas în lateral şi îi lăsăm să îşi asume în faţa românilor ce vor să facă cu ţara asta”, a transmis secretarul general al PSD, Paul Stănescu.

Liderul PSD a arătat că ”guvernarea presupune luarea de decizii, dar şi responsabilităţi, nu doar propuneri pe hârtie, nu orgolii şi nu jigniri inutile”.

”Am văzut că unii liberali au mintea cam scurtă şi uită cam repede că a trebuit să vină PSD la guvernare să echilibreze o ţară în derivă, dusă de o guvernare falimentară de dreapta. PSD poate fi sau nu la guvernare, dar ceea ce este absolut necesar este ca ţara să aibă Guvern, cât mai repede.”, mai afirmă Stănescu.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat joi dimineaţă că PSD se retrage de la negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernare, dar nu fuge de responsabilitate, astfel că va vota în Parlament un guvern de dreapta. ”Nu poţi construi nimic durabil cu parteneri care sunt incapabili să depăşească propriile orgolii şi clişee ideologice şi care se comportă la fel ca în campania electorală care ne-a adus aici. Nu poţi să stabileşti ceva concret cu oameni care una vorbesc în interior şi alta vorbesc în faţa presei. Nu poţi face nimic cu aşa-zişi parteneri cărora le e ”silă” să stea la masă cu tine şi care au impresia că aşa se ”murdăresc”, explică Ciolacu.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, că ultimul lucru de care are nevoie România este o criză extinsă şi aşa ceva trebuie evitat cu orice preţ. El s-a adresat liderilor politici, arătând că nu este momentul unor certuri mărunte şi precizând că va convoca consultările pentru formarea guvernului, cât mai repede, în zilele următoare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Grăit -a tractoristul! Specia asta de hoțoman e in stare sa o trădeze și pe mă’sa numa’ să iasă CEVA CAȘCAVAL

  2. Așa a făcut mereu PSD, a creat crize și apoi au lăsat pe alții să repare dar romanul are memoria scurtă și tot pe ei îi votează.

  3. Acest tractorist din Olt este în conducerea PSD.

  4. Ce lateral frate? Ca ati distrus tara asta, cu cresterea aia economica bazata pe imprumut cu tot…duceti-va in bezna istoriei si lasati-ne in pace

  5. Nimeni din PSD nu vrea sa guverneze. KWI ar trebui sa desemneze întâi pe cineva din PSD sa facă un guvern, apoi pe cineva din AUR, apoi din PNL. Beleaua e ca PSD ar putea vota orice guvern doar sa evite anticipate ca apoi poate oricând sa-l dea jos si la multi din parlament le-ar fi frica de alegeri asa ca ultima solutie va fi mereu votata de PSD, POT, SOS si poate chiar AUR. Treaba trebuie lungita cat se poate si Ciolacu sa stea prim-ministru pana la prezidențiale, de fugit din post chiar nu are cum sa fuga, decât cu medical. Corect vorbind e evident acuma ca nu se poate crea o majoritate, cinstit ar fi parlamentare odata cu prezidentiale, dar cum am zis si mai sus, nu vom vedea asa ceva, a treia propunere de prim-ministru+guvern va fi votata de 80% in parlament, ca apoi sa fie dat jos, apoi alte trei propuneri apoi iar dat jos guvernul si tot așa 4 ani fără reforme. Mulțumim KWI ca ai trait patru ani de liniște pe cârca noastră, după dumneata potopul.

  6. ”Am văzut că unii liberali au mintea cam scurtă şi uită cam repede că a trebuit să vină PSD la guvernare să echilibreze o ţară în derivă, dusă de o guvernare falimentară de dreapta.” 🤮

    Nu am uitat manevra facuta de marele dulap ca sa aduca PSD la putere! 🤬

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.