G4Media.ro

Paul Stănescu: „Nu trebuie să așteptăm proiecția bugetară pentru o decizie fermă…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Paul Stănescu: „Nu trebuie să așteptăm proiecția bugetară pentru o decizie fermă în coaliție pentru creșterea pensiilor și a salariului minin de la 1 ianuarie / Cu acest ping-pong al declaraţiilor incerte riscăm să dăm senzaţia de târguială”

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat joi că salariaţii cu venit minim şi pensionarii sunt printre cei care resimt cel mai mult „povara inflaţiei”, iar creşterea pensiilor şi a salariului minim sunt obiective comune ale coaliţiei.

„Salariaţii cu venit minim şi pensionarii sunt printre cei care resimt cel mai mult povara inflaţiei. Nu trebuie să ne ascundem în spatele unor calcule sofisticate sau să aşteptăm proiecţia bugetară ca să avem o decizie fermă în coaliţie. Inflaţie de 15% înseamnă tot atâţia bani în minus în veniturile celor mai vulnerabili români. Mărturisesc că am înţeles cu greu reacţiile iniţiale furibunde la propunerile PSD. Nu am ajuns în situaţia de a vinde iluzii sau de a crea false aşteptări. Nu suntem într-un context în care să ne permitem jocuri de imagine. Eu cred că oamenii ştiu deja că, atunci când PSD avansează cifre şi propuneri, o face cu responsabilitate. Şi, mai ales, nu am aruncat în spaţiul public cu cine ştie ce promisiuni exotice”, a spus Stănescu într-un comunicat de presă remis Agerpres.

El a adăugat că PSD „a pus pe masa coaliţiei” soluţii la probleme sociale.

„Cu acest ping-pong al declaraţiilor incerte despre mărirea pensiilor şi a salariului minim riscăm să dăm senzaţia de târguială. De aceea, cred că avem nevoie cât mai repede de un angajament ferm în cadrul coaliţiei că de la 1 ianuarie 2023 românii vor beneficia de aceste creşteri. Mai subliniez un aspect: niciun ministru PSD nu face propuneri cu impact asupra a milioane de români fără acordul partidului. Mai mult, nu trebuie să se autocenzureze nici PSD, nici PNL, când sunt propuse soluţii pentru o viaţă mai bună a românilor. Nu trebuie să ne fie frică să le discutăm public. Să ne fie frică de deciziile pe care nu le luăm sau nu le luăm la timp. Creşterea salariului minim şi a pensiilor sunt proiecte comune ale coaliţiei”, a afirmat acesta.

Paul Stănescu a menţionat că scopul celor trei partide din coaliţia de guvernare este să aibă la îndemână măsuri de menţinere a „unei vieţi demne” pentru români.

„De aceea, eu cred că o decizie fermă pentru creşterea pensiilor şi a salariului minim de la 1 ianuarie, nu mai târziu, trebuie luată în cea mai apropiată şedinţă de coaliţie”, a încheiat acesta.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. A cuvantat tractoristul sef, atentiuneeee, executati!
    Sa dam fara numar!

  2. Exact cum nu ati dat dovada de târguiala ieri,cand v-ati mărit lefurile …

  3. Gandire cu premeditare… Pai nu trebuie intai vazut cat cposta maririle alea de pensii si salarii si abia apoi sa le promiti?!? Cumva… marim pensiile si salariile indiferent de consecinte? Indiferent cat ne costa si fara sa stim daca avem de unde ne imprumuta?!?

  4. Românul tot va vota PSD 30%, indiferent ce-i face PSD-ul.

  5. Domnu socialistu lui peste, ala putred de bogat si care are toata Oltenia in buzunarul lui mic.

    Daca va pasa atat de mult de salariatii cu salariul minim, nu ati putea sa nu ii mai impozitati cu 40% din chletuiala salariala??? Nu ati putea sa le reduceti taxele platite macar cu 15%, ca sa treaca si ei mai usor peste cresterile de preturi?

    Ca poate multi nu stiu: in tara asta dividendele, veniturile din chirii sau din bursa sunt impozitate intre 5,5 si 10%, indiferent ca vorbim de castiguri de zeci, sute de mii sau de milioane de euro. Iar ala care castiga net 300 de euro lunar e impozitat cu 40%. Cica PSD-ul asta e partid socialist, nu?

    De fapt, „socialistilor” de la PSD le lucesc ochii la banii care vor veni la buget dupa cresterea salariului minim. 40% din bani vin la ei. Asta face ceva peste 1 MILIARD de euro anual, luati tot de la cei mai saraci dintre ce saraci. Ca e nevoie de fonduri pentru salariile crescute in administratie, pentru pilele indesate in ultimele luni,pentru pensii speciale. ^^&%^&%^& de dreptate…

  6. Stai linistit, baroane!
    Nu riscati nimic, de cand ati venit la osul de ros va intelegeti perfect, DAR numai in ceea ce priveste INTERESELE voastre!
    „Gresiti” la vot in Senat aproband Cresterea salariilor voastre, iesiti imediat la TV scuzandu-va dupa ce iese scandal public, dar NU gresiti niciodata sa votati Crestetrea Pensiilor Milioanelor de amarati carora voi, PSDeii, le-ati promis de atatea ori Cresterea pensiilor ca azi NU va mai crede nimeni!
    Ma uit la Starea natiei, la Rubrica VAX POPULLI toata suflarea romaneasca intrebata despre saracia in care traieste arata spre voi iar cuvantul e unul singur: HOTI!!!
    Adaug eu inca multe: si mincinosi si analfabeti si ipocriti si sfidatori la adresa romanilor…

  7. La așa nație, așa politicieni!