Secratrul general al PSD, Paul Stănescu, acuză PNL de colaborare cu AUR la Primăria Slatina și le cere liderilor liberali să spună care este poziția politică legată de colaborarea PNL cu AUR la nivel local.
„În timp ce Mario de Mezzo invită public consilierii AUR să se alăture PNL la conducerea Primăriei Slatina, liderii liberali, în frunte cu Nicolae Ciucă, inventează o presupusă înțelegere PSD cu AUR.
Această strategie mediatică a fost menită, se pare, să acopere o alianță oportunistă pe care o construiesc chiar ei cu AUR, mai ales la nivel local. Este deja de notorietate și cazul de la Satu Mare, unde AUR și PNL colaborează la vedere”, susține Paul Stănescu, într-un comunicat de presă.
Acesta precizează că „a trecut deja aproape o săptămână de când primarul PNL al Slatinei a curtat public partidul AUR oferindu-le o funcție de viceprimar și acces în conducerea administrativă”.
„Am așteptat să vedem până unde merge ipocrizia liderilor PNL, pentru că n-am văzut până acum o respingere a acestei propuneri. Le cer liderilor liberali să ne spună care este poziția politică legată de colaborarea PNL cu AUR la nivel local, și în special la nivelul Primăriei Slatina.
În loc să se concentreze pe soluții reale pentru comunități, PNL pare mai interesat să mintă și să lanseze acuzații stupide ca să își justifice propriile alianțe instabile. România are nevoie de coerență și de stabilitate politică, nu de jocuri politice menite să semene confuzie”, încheie Paul Stănescu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
2 comentarii