Pax Iohanniana. Modelul tăcerii de la Sibiu, importat la București pe tema procurorilor șefi. Dar cu ce preț?

Scandaloasa numire a unor procurori șefi nu a produs nici un scandal. O liniște totală s-a așternut pe subiectul justiției, cu două – trei excepții. Cine a urmărit evoluția președintelui Iohannis știe că așa și-a construit atmosfera și în Sibiu: liniște, zero scandaluri publice, cu negocieri subterane din care toate partidele și grupurile de interese locale au avut de câștigat. Pax Iohanniana, pe cale să se aștearnă și la nivel central, e modus operandi al unui operator politic redutabil, căruia încep să îi iasă tot mai multe mișcări.

Grotesc a fost însă modul în care s-a obținut această liniște pe un subiect esențial pentru viitorul României. Înțelegerea politică transpartinică e totală, dovadă că nici un partid (cu excepția unui comunicat anemic al lui Dan Barna) nu a sancționat numirile. Dan Tăpălagă a explicat de ce e chestionabilă numirea Gabrielei Scutea la Parchetul General și de ce e complet inacceptabilă numirea Giorgianei Hosu (cu soțul urmărit penal și mama implicată în afaceri offshore) la DIICOT.

Peste toată afacerea procurorilor a planat nu doar un cvasi-consens politic straniu, dar și o frăție între câteva grupări cunoscute de penali atârnați pe lângă serviciile secrete. Cei care au mișcat în front și au stricat înțelegerea, adică o mână de procurori din CSM (cu toate interesele și parti-pris-urile lor) și câțiva ziariști de pe net, au fost linșați mediatic de, culmea!, gazetele și televiziunile acestor penali care, teoretic, ar fi trebuit să schiaune împotriva procurorilor.

Explicația linșajului mediatic e că procurorii propuși de matrioșka Predoiu și acceptați de Iohannis sunt fix pe placul penalilor deținători de televiziuni și dosare: activitate profesională mediocră, zero dosare grele la cingătoare.

La asta se adaugă straniile legături cu serviciile ale procurorilor numiți, legături care nu au mai produs urletele obișnuite de la PSD – Gâdea – Badea – Budeanu &co. Giorgiana Hosu e cunoscută în lumea procurorilor ca fiind la dispoziția serviciilor, Gabriela Scutea e absolventa Academiei SRI în 2012 (program post-universitar).

Să folosim un argument logic: dacă procurorii sunt atât de buni precum spune președintele Iohannis, de unde această liniște asurzitoare? Dacă erau atât de buni procurori aveam un indicator perfect: televiziunile și site-urile penalilor, ba chiar și PSD ar fi urlat din toți rărunchii că nu sunt buni, că procedura e viciată, că ceva e în neregulă. Nu s-a întâmplat asta.

Atât de sigur a fost președintele Iohannis de liniștea instaurată pe subiectul procurorilor că nu a catadicsit măcar să explice într-o conferință de presă decizia de a-i numi, în ciuda avizelor negative de la CSM pentru Giorgiana Hosu și Gabriela Scutea. A aruncat un răspuns în doi peri la Bruxelles, printre alte teme la zi. Și asta deși, după câștigarea celui de-al doilea mandat, promitea că va comunica mai des și mai mult pe marile teme ale societății.

Nu o va face. Iohannis detestă marile dezbateri, scandalurile și controversele. Toate ieșirile trebuie să fie perfect controlate – vezi simulacrul de dezbatere electorală de la alegerile prezidențiale sau așa-zisa dezbatere de la lansarea pachetului pe Educație de la Cotroceni.

Iohannis e un operator politic care are oroare să-i fie chestionate strategiile și deciziile. Iar când strânge suficientă putere, așa cum a făcut-o în Sibiu încă din primul mandat, acționează ca un panzer care nivelează totul în jur. Netezește asperitățile, găsește poziția comună a tuturor jucătorilor politici, pe scurt face liniște.

Același lucru vrea să-l facă și la București. Și a început să-i iasă, pas cu pas. PSD e aproape anesteziat, în ciuda ultimelor zbateri din Parlament. Marcel Ciolacu a acceptat, inexplicabil încă, să joace în hora anticipatelor, fix cum își dorea președintele Iohannis. Nu știm cum de s-a sucit Ciolacu pe această temă în două luni. Dar e lesne de observat că trio-ul celebru în PSD format din bunii prieteni Gabriel Vlase, Mihai Tudose și Marcel Ciolacu are trecere la Cotroceni.

Și presa – mai ales televiziunile – e foarte tăcută la adresa președintelui. Un remarcabil blindaj audiovizual s-a creat în timp, spart rareori de câteva voci răzlețe pe net. Iar acțiunile președintelui nu doar că nu sunt criticate de televiziunile penalilor, ci chiar salutate deseori, chiar în prime-time.

Singurii care mai cârâie pe scena politică sunt USR-iștii, tot mai conștienți că miza principală a PNL și Iohanis e să guverneze singuri, să aibă toată puterea. De ce ar vrea să împartă liberalii puterea fix cu concurența, cu singurul partid care are capacitatea de a lua tot din voturile anti-PSD? Nici USR-iștii nu se ajută prea mult, concentrați pe nesfârșitele lor lupte intestine, tot mai irelevante pentru publicul larg.

Pax Iohanniana ar trebui să-l îngrijoreze și pe Ludovic Orban. Actualul premier nu e pe placul lui Iohannis. N-a fost niciodată, pentru că mișcă în front prea des, are propria agendă politică. O știe și Orban, de aceea a făcut tot ce-a putut ca să împiedice căderea propriului guvern. Pe cine preferă însă președintele la Palatul Victoria? În culisele politicii sunt vânturate mai multe nume de politicieni sau chiar șefi de instituții de forță cărora Iohannis să le dea sarcina de a reforma Constituția, administrația și educația – marile sisteme pe care vrea să-și lase amprenta în al doilea mandat.

Doar că marile reforme nu se pot face în liniște. E o utopie. Soluția bulgară e atrăgătoare, dar eficiența e falsă. Acolo, în deplină liniște și înțelegere transpartinică, s-a simulat o reformă a justiției care le-a luat ochii și experților Comisiei Europene, sătui de scandalurile interminabile din România, Ungaria ori Polonia, și așa s-a ajuns ca vecinii de la sud să fie în pragul ridicării MCV. Dar corupția și criminalitatea organizată nu au dispărut din Bulgaria doar pentru că nu există scandaluri de corupție. Liniștea e bună în sala de examen, nu într-o societate care se vrea reformată.

PS: A mai existat în istoria recentă un președinte care a vrut liniște, ca să poată lucra. Și nu a fost bine pentru țară.